• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Moțiunea simplă pe agricultură a fost respinsă la Senat. Ministrul Constantin: Adevărata moțiune o susțin în fața fermierilor – UPDATE

    agrointeligenta.ro

    Moțiunea simplă depusă de senatorii PNL săptămâna trecută a fost respinsă în urma dezbaterii textului în cadrul ședinței de plen de astăzi.

    În textul moțiunii se cerea și demisia ministrului Daniel Constantin.

    Potrivit Agerpres, s-au exprimat 84 de voturi împotrivă, 43 pentru și două abțineri. Votul a fost secret și electronic.

    Cu câteva ore înainte de plenul Senatului, ministrul Daniel Constantin a participat la Conferința Națională a Agricultorilor organizată anual de LAPAR. Cu acest prilej, șeful de la MADR nu a ezitat să facă referire la moțiunea depusă de PNL împotriva sa.

    ”Particip de 3-4 ani la conferința anuală organizată de LAPAR și vreau să spun că adevărata moțiune de cenzură o susțin de fiecare dată când mă aflu în fața dumneavoastră cu ideiile și criticile constructive pe care dumneavoastră (fermierii – n.r.) le formulați. Sunt foarte multe probleme care apar an de an și pe care încercăm să le rezolvăm de accea este bine să avem acest dialog. Agricultura românească prin munca pe care dumneavoastră o desfășurați s-a dezvoltat destul de bine în ultimi ani, încă mai avem probleme dar eu cred că acestea se pot rezolva”, a spus Daniel Constantin în fața a circa 1.300 de invitați, 99% dintre ei fermieri veniți din toată țara.



     


    Te-ar mai putea interesa

    Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală!

    Ultimele știri

    Procesatorii au fost scoși din plafonare. Mai are sens legea care limitează adaosul comercial la alimente? Prețurile reale și tăierile de pe piața laptelui – raportate de ministrul Tanczos direct comisarului Hansen! Bruxelles: 500 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de scumpirea motorinei Subvenție nouă pentru bovine: 68 euro/cap. Ajutorul, votat în procedură de urgență! Premierul desemnat Eugen Tomac este dispus să discute despre o nouă nominalizare la Agricultură