• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Agrointeligența și Carrefour încheie seria 2025 a edițiilor „De aici, de aproape” la București, la Carrefour Corbeanca, reunind 15 producători locali din toate regiunile țării

    agrointeligenta.ro

    Grupul Agrointeligența, în parteneriat cu Carrefour România și cu sprijinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, aduce mai aproape de locuitorii Capitalei bunătăți tradiționale de la producători locali din toate regiunile țării. În apropierea Sărbătorilor de Iarnă, între 12-14 decembrie, Piața de producători locali „De aici, de aproape” are loc la București, în hipermarketul Carrefour Corbeanca (Șoseaua București-Ploiești, km 20, Balotești, Ilfov). Evenimentul reunește 15 producători locali din rețeaua Agrointeligența și parteneri Carrefour, care au reușit să îi cucerească pe consumatori la târgurile regionale organizate la Târgu Mureș, Craiova, Constanța și Botoșani, pe parcursul acestui an.

    Furnizorii români vor oferi vizitatorilor un sortiment variat de alimente: de la carne de oaie, pește proaspăt și afumat, legume de sezon, lactate, inclusiv din lapte de capră, până la și produse de panificație, patiserie și cofetărie. Oferta este completată de mălai, nectar și gem, pâine artizanală și fructe proaspete, precum mere și pere.

    „Odată cu acest eveniment, încheiem o serie de întâlniri dedicate produselor locale, care au creat legături directe între producătorii români și consumatori. Această inițiativă însemnă mai mult decât promovarea produselor locale: este un demers de susținere reală, de vizibilitate și de apropiere de comunități, și ne bucurăm că am putut dezvolta piețe de producători locali chiar în hipermarketurile noastre. Susținerea producătorilor români este o direcție strategică a companiei și vom continua cu inițiative care promovează produsele românești. Astăzi, această abordare se reflectă într-o amprentă locală solidă, de peste 1.500 de producători locali pentru produsele proaspete și ultra-proaspete, marcă proprie și parte din programele noastre originale”, a declarat Gilles Ballot, CEO Carrefour.

    „Încheiem un periplu de un an cu această caravană a produselor locale, un proiect unic în România, cu un impact extraordinar pentru consumatorul români. Împreună cu Carrefour România, am reușit să imprimăm o altă dinamică susținerii producătorilor locali. Le mulțumesc și îi felicit pe partenerii de la Carrefour România pentru că au susținut acest proiect de succes. În 2026 vom reveni cu noi direcții de a facilita această comunicare între producătorii locali și consumatorul român, pentru că despre asta vorbim, despre un proces de comunicare, de cunoaștere, de apropiere, care să ne asigure că produsele locale de calitate au viitor în România” a spus Vlad Macovei, președintele Grupului Agrointeligența.

    Carne, pește sau brutărie artizanală, direct de la furnizori locali

    Această ediție a evenimentului reunește producători locali din toate regiunile țării, fiecare cunoscut pentru specialitățile sale. În zona de carne, Authentic Meat, Caprolact, Abator Periș, Maria FoodNova Holding și Cathedral-Meat Partners SRL acoperă o paletă largă de produse, de la specialități din carne de oaie și vânat, până la sortimente de măcelărie pentru consum curent sau concepte de gamă extinsă. Segmentul de pește este reprezentat de cooperativa Păstrăvul din Țara Ta, alături de Păstrăvăria Valea Stânii Zăganu, care propun păstrăv proaspăt și afumat, potrivit atât pentru meniuri cu specific local, cât și pentru zona de retail modern.

    Oferta de legume și fructe este asigurată de II Ionuț Victor Radu, cu roșii, castraveți, vinete și ardei gras, respectiv de cooperativa Grădina Noastră din Voinesti, cu mere și pere de sezon, astfel integrându-se în mixul de produse atât baza pentru meniuri de sezon, cât și componenta de fructe proaspete din livezi locale. În categoria panificație și brutărie, Mopan Suceava și Brutangeria acoperă atât produsele de consum zilnic, cât și brutăria artizanală și produse cu specific local.

    Zona de lactate și alternative este reprezentată de Balky Com și Caprirom-PF Reaboi Larisa, printr-o gamă ce include atât lactate clasice, cât și produse din lapte de capră. Portofoliul este completat de Doza de Fresh, cu sucuri naturale pentru consum imediat, de AMC Bioagro, cu nectar și gemuri pe bază de rețete simple, și de Marsat, care contribuie cu mălai destinat preparatelor tradiționale.

    Te-ar mai putea interesa

    Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!