• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Primele fonduri europene pe care fermierii le pot accesa în 2026

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Primele fonduri europene pe care fermierii pe pot accesa în 2026: 151 milioane de euro pentru investiții în sectorul legume și cartofi. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat astăzi, marți – 30 decembrie, că prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), lansează sesiunea de depunere a proiectelor pentru intervenția DR-16 – Investiții în sectorul legume și/sau cartofi, finanțată din Planul Strategic PAC 2023–2027. Bugetul total alocat este de 151.383.529 euro.

    MADR a anunțat astăzi, marți – 30 decembrie lansarea intervenției DR-16 – Investiții în sectorul legume și/sau cartofi. Perioada de depunere a cererilor de finanțare este 19 ianuarie 2026, ora 9:00 – 20 martie 2026, ora 16:00 și cererile se depun exclusiv pe site-ul AFIR. Beneficiarii măsurii sunt fermieri, cu excepția persoanelor fizice, cooperative agricole și societățile cooperative care reprezintă interesele membrilor fermieri și grupuri și organizații de producători constituite în baza legislației naționale în vigoare şi recunoscute de MADR care deservesc interesele membrilor.

    Citiți și: Cultivatorii de cartofi sunt disperați: ”Suntem invadați de cartofi de import care intră în țară la preț de dumping. Îi verifică cineva?”

    151 milioane de euro pentru investiții în sectorul legume și cartofi

    Buget de 151.383.529 euro

    Conform MADR, bugetul total alocat este de 151.383.529 euro, distribuit astfel:

    Alocarea disponibilă aferentă etapei de depunere lunare I reprezintă 100 % din alocarea componentei, dacă sesiunea de depunere s-a închis în prima etapă lunară, și respectiv 50% din alocarea componentei dacă sesiunea de depunere s-a închis în a II a etapă lunară. Alocarea disponibilă aferentă etapei de depunere lunare II reprezintă 50 % din alocarea componentei, la care se adaugă alocarea neconsumată de la etapa lunară I, dacă sesiunea de depunere parcurge cele două etape.

    Valoarea maximă a sprijinului nerambursabil este:

    Citiți și: Fermierii preferă să dea cartofii vacilor decât să îi vândă la preț de dumping

    Ce proiecte pot fi finanțate cu banii de la AFIR

    Intensitatea finanțării nerambursabile este de până la 65% din valoarea eligibilă a proiectului.

    Prin intervenția pot fi finanțate:

    Praguri de calitate pentru selecția proiectelor:

    Etapa 19 ianuarie – 18 februarie 2026:
    -68 puncte pentru ferme individuale și forme asociative
    -50 puncte pentru componenta „cartof”

    Etapa 19 februarie – 20 martie 2026:
    – pragurile scad până la 40 puncte pentru fermele individuale și formele asociative
    – respectiv 30 puncte pentru componenta „cartof”.

    Condițiile pentru accesarea intervenției sunt:

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO vă pune la dispoziției Ghidul complet al măsurii AICI.


    Te-ar mai putea interesa

    România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală!

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor