• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Peste 20 de vaci au fost salvate dintr-un iaz înghețat în cadrul unei intervenții ISU Suceava

    agrointeligenta.ro

    Peste 20 de bovine au fost salvate din iazul înghețat de la Pocoleni din județul Suceava, în cadrul unei operațiuni desfășurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (SUV) Suceava.

    A fost nevoie de mai multe ore de intervenție extrem de dificilă în condiții de vreme foarte rece, pentru ca pompierii din cadrul ISU Suceava să reușească astăzi, duminică – 11 ianuarie, să salveze 22 din cele 23 de vaci căzute într-un iaz parțial înghețat în localitatea Pocoleni, comuna Rădășeni. Din păcate, o bovină nu a supraviețuit, conform informațiilor prezentate de Newsbucovina.ro.

    Operațiunea a început după ce proprietarul animalelor a alertat autoritățile. La fața locului au intervenit trei autospeciale de la Detașamentele de Pompieri Fălticeni și Suceava, o ambulanță SMURD B2, precum și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Rădășeni.

    Intervenție ISU Suceava
    Intervenție ISU Suceava

    Până la finalul intervenției 22 de vaci au fost scoase vii, fiind preluate de proprietar și supuse observației veterinare. O singură bovină a decedat în timpul operațiunii, din cauza condițiilor extreme.

    Inspectoratul pentru Situații de Urgență Județean Suceava a publicat o fotografie cu o parte dintre pompierii și voluntarii care au participat la acțiune, însoțită de următorul mesaj:

    „O parte dintre colegii noștri care au intervenit pentru salvarea bovinelor căzute într-un iaz din localitatea Pocoleni. Mulțumim echipajului Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Rădășeni și celorlalți participanți, care ne-au sprijinit în gestionarea intervenției! Felicitări, dragi colegi! Felicitări tuturor celor care au intervenit! Curaj și Devotament!”

    Foto: Facebook.com/ISU „Bucovina” Suceava

    Te-ar mai putea interesa

    Fermier: Ofer apicultorilor 80 de lei/familia de albine pentru polenizarea culturii de floarea-soarelui ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Piața cerealelor, la zi. Tunisia plătește cu 25 dolari mai mult ca în iunie iar grâul românesc va fi tot mai căutat

    Ultimele știri

    Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Ciobanii anunță că vor protesta la ANSVSA pe 3 august și cer demisia șefului instituției Bursa cerealelor, la zi. Grâul românesc trece de 226 euro/t în Constanța. Avantajul fermierilor poate dura doar câteva săptămâni Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Subvenții pentru îngrășăminte, aprobate deja în patru state din UE. Fermierii polonezii – 115 euro/ha