• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Jabbar Kanani, Agricover: Piața bancară are suficiente lichidități, însă vedem o ruptură între bancheri și fermieri

    Oana Timar – Agrointeligența

    Băncile încă nu înțeleg specificul și riscurile agriculturii, avertizează Jabbar Kanani. Fondatorul Agricover Holding a subliniat ”ruptura” dintre mediul bancar și sectorul agricol, în contextul în care ”în anii buni băncile oferă credite cu ușurință, iar în anii secetoși retrag sprijinul exact când fermierul are mai mare nevoie”.

    Jabbar Kanani a participat recent recent la o masă rotundă găzduită de Clubul Fermierilor Români, alături de delegația Băncii Mondiale responsabilă pentru agricultură în Europa și Asia Centrală, reprezentanți din mediul privat și autorități. Discuțiile s-au concentrat pe necesitatea elaborării unui program național de agricultură inteligentă climatic pentru asigurarea securității alimentare și gestionarea eficientă a riscurilor din agricultură.

    ”În cadrul intervenției mele, am subliniat două puncte critice fără de care nu putem vorbi despre progres real:

    1. Omul, nu doar tehnologia. Digitalizarea este imposibilă fără pregatirea forței umane, a tinerilor. Cu o medie de vârstă de 55-60 de ani în ferme, nu putem avea pretenția unei adopții tehnologice rapide. Degeaba avem utilaje de ultimă generație dacă nu avem forță de muncă pregătită să le folosească.

    Am propus ca orice program de agricultură inteligentă să aloce 20% din resurse pentru educație. Avem nevoie de acest “Tehnician în informatică agricolă” – o nouă meserie pe care trebuie să o regăsim în universități și în nomenclatorul de joburi.

    2. Finanțarea: avem bani, dar nu avem „întelegerea realității” din fermă. Piața bancară are suficiente lichidități, însă vedem o ruptură între bancheri și fermieri. Băncile încă nu înțeleg specificul și riscurile agriculturii.

    Rezultatul? Un cerc vicios: în anii buni băncile oferă credite cu ușurință, iar în anii secetoși retrag sprijinul exact când fermierul are mai mare nevoie, lăsându-l să se lupte singur cu calvarul falimentului.

    Avem nevoie de un mecanism nou de finanțare, simplificat și adaptat realității din teren, nu doar cifrelor din birou”, a transmis Jabbar Kanani în urma evenimentului la care a participat.

    Te-ar mai putea interesa

    Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!