• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Primarul din Plătăreşti – drept la replică: ”Niciun arendaș nu a fost privat de emiterea adeverințelor pentru subvenții”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Primarul comunei Plătăreşti, Sorin Adrian Ene, a informat în urma articolului publicat de Agrointeligența-AGROINTEL.RO, în care un fermier sesiza că nu poate înregistra contractele de arenda din cauza datoriilor arendatorului, că la nivelul primăriei există o hotărâre de Consiliu Local care prevede acest demers.

    Primarul Sorin Adrian Ene a transmis astăzi, miercuri – 11 februarie redacției noastre un drept la replică privind situația fermierilor din comuna pe care o conduce, care vor să își înregistreze contracte de arendă, în vederea obținerii adeverinței pentru subvenția pe suprafață. Acesta a dat asigurări că ”nici un arendaş sau persoană fizică, care utilizează terenuri pe raza teritorială Plătărești, nu a fost privată niciodată de emiterea adeverințelor necesare la APIA Budești sau Călărași, nici pentru subvenţia din primăvară şi nici pentru subvenția pentru motorină”.

    Citiți și: Adrian Dumitrică, fermier: Primăria nu-mi înregistrează contractele de arendă pentru că proprietarii figurează cu datorii la impozite

    Teren în arendă

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO inserează integral dreptul la replică transmis redacției noastre de Sorin Adrian Ene, primarul comunei Plătăreşti:

    ”UAT Plătăreşti, prin primar Sorin Adrian Ene , vine cu precizarea că nici un arendaş sau persoană fizică, care utilizează terenuri pe raza teritorială Plătărești, nu a fost privată niciodată de emiterea adeverințelor necesare la APIA Budești sau Călărași, nici pentru subvenţia din primăvară şi nici pentru subvenția pentru motorină.

    Într-adevăr la nivelul instituției noastre există o hotărâre de Consiliu local privind aprobarea Procedurii de lucru privind înregistrarea şi arhivarea Contractelor de arendare depuse la Consiliul local al comunei Plătărești, județul Călăraşi, procedură în care se detaliază modalitatea de verificare a terenului/terenurilor arendate şi a calității de proprietar, coproprietar, alături de alţi coproprietari, ai unui drept de proprietate pentru care s-a emis un titlu de proprietate valabil, fie de moştenitor alături de alţi moştenitori înscrişi într-un titlu de proprietate eliberat de pe urma unui defunct. De asemenea sunt verificate şi datoriile către stat.

    În funcţie de verificările efectuate, se înregistrează contractul/contractele sau se solicită de la arendator/arendaş documentele lipsă, iar după completarea acestora se va înregistra contractul în registrul special”, se arată în dreptul la replică transmis de primar.

    Te-ar mai putea interesa

    Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!