• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un TIR cu oi provenind de la o fermă din Giurgiu – confiscat în Bulgaria. Crescătorii de ovine cer autorităților române să intervină!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Un transport de ovine provenite de la o fermă din comuna Daia, județul Giurgiu a fost confiscat de polițiștii bulgari în data de 14 martie, după ce autoritățile din țara vecină au descoperit nereguli majore privind proveniența și destinația animalelor. Până la această oră, instituțiile competente din județul Giurgiu nu au oferit nicio reacție oficială în legătură cu incidentul.

    Potrivit informațiilor apărute până în acest moment, TIR-ul, înmatriculat în Bulgaria, transporta oi provenite de la o fermă din județul Giurgiu, comuna Daia. Vehiculul ar fi avut ca destinație un abator ilegal, unde oile urmau să fie sacrificate și apoi importate în România. Ing. Ionică Nechifor, președintele Asociației Moldoovis și director al Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare de la Popăuți, județul Botoșani a declarat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că ciobanii sunt extrem de nemulțumiți de modul cum autoritățile gestionează astfel de situații.

    Citiți și: Ciobanii pregătesc un protest național dacă autoritățile nu le rezolvă problemele: ”Vom urma toți pașii de dialog”

    Tir cu oi, confiscat

    Bulgarii au testat oile confiscate

    După confiscarea transportului, autoritățile bulgare au dispus recoltarea de probe de sânge de la animale pentru a se stabili dacă acestea sunt purtătoare ale unor boli extrem de periculoase, conform Giurgiupesurse.ro. Suspiciunea existenței unor boli este cu atât mai alarmantă cu cât ele pot avea consecințe grave atât pentru efectivele de animale, cât și pentru sănătatea publică.

    Până la această oră, instituțiile competente din județul Giurgiu nu au oferit nicio reacție oficială în legătură cu incidentul. În contextul în care rezultatele analizelor sunt așteptate în perioada următoare, rămâne de văzut dacă suspiciunile privind prezența unor boli grave se vor confirma. Situația necesită clarificări urgente din partea autorităților giurgiuvene, precum și o anchetă care să stabilească responsabilitățile în acest caz.

    Citiți și: Start subvenții APIA 2026 – obligațiile fermierilor care vor bani pe hectar și animale!

    Ionică Nechifor, președintele Asociației Moldoovis s-a arătat îngrijorat de situația din Giurgiu și a semnalat autorităților să vină cu clarificări urgente.

    ”Nu știu cum se întâmplă dar când avem și noi primul venit după 6 luni de cheltuială, atunci apar tot felul de nereguli, boli, focare, blocaje. Vin imediat sărbătorile Pascale iar un astfel de blocaj ar fi catastrofal pentru crescătorii de oi. De aceea, autoritățile trebuie să vină cu clarificări privind situația din Giurgiu”, a spus Ionică Nechifor pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO. 

    Te-ar mai putea interesa

    Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!