• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Șeful ANSVSA: Producătorii români primesc ”un pașaport” pentru a exporta în China

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Acorduri semnate pentru ca fermierii români să poată face exporturi în China. În cadrul vizitei oficiale pe care delegația României o efectuează în Republica Populară Chineză, în perioada 16–20 martie, președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), dr. Alexandru Nicolae Bociu, a semnat trei protocoale sanitare-veterinare cu reprezentanții Administrației Generale a Vămilor din China.

    Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat printr-un comunicat că președintele instituției, dr. Alexandru Nicolae Bociu, a semnat trei protocoale sanitare-veterinare cu reprezentanții Administrației Generale a Vămilor din Republica Populară Chineză. Aceste documente reglementează condițiile de inspecție și carantină pentru carnea de pasăre tratată termic, conform standardelor de siguranță solicitate; produsele lactate exportate din România și produsele acvatice sălbatice destinate pieței chineze.

    Citiți și: Florin Barbu a semnat acordul prin care fermierii români pot începe exportul de lactate și carne în China!

    Parteneriat pentru exporturi

    Șeful ANSVSA semnat trei protocoale sanitar-veterinare cu reprezentanții Administrației Generale a Vămilor din Republica Populară Chineză

    Potrivit comunicatului ANSVSA, componenta tehnică și de siguranță alimentară este un pilon important al vizitei oficiale pe care delegația României o efectuează în Republica Populară Chineză, în perioada 16-20 martie. Alături de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu și de E.S. Dan-Horia Maxim, ambasadorul României în Republica Populară Chineză, din delegație face parte și președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), dr. Alexandru Nicolae Bociu.

    Prezența președintelui ANSVSA în delegație subliniază angajamentul României de a oferi partenerilor chinezi, prin stabilirea cerințelor tehnice necesare exportului, produse care respectă cele mai înalte rigori de siguranță alimentară.

    Un punct important al agendei oficiale este componenta de siguranță alimentară, element esențial pentru eliminarea barierelor comerciale. În acest context, președintele ANSVSA, dr. Alexandru Nicolae Bociu, a semnat trei protocoale sanitare-veterinare cu reprezentanții Administrației Generale a Vămilor din Republica Populară Chineză. Aceste documente reglementează condițiile de inspecție și carantină pentru:

    Citiți și: Ministrul Agriculturii merge în China: ”Am toată încrederea că vom crește nivelul exporturilor către piața asiatică”

    Alexandru Bociu: Fermierii români, împreună cu procesatorii de alimente care au în plan să intre pe piața din China, trebuie să știe că ANSVSA este aliatul lor

    Șeful ANSVSA a transmis că semnarea celor trei protocoale reprezintă rezultatul unui efort tehnic susținut de specialiștii ANSVSA pentru a garanta conformitatea produselor românești cu cerințele riguroase ale partenerilor chinezi.

    ”Misiunea noastră este să oferim fermierilor instrumentele sanitare veterinare necesare pentru a exporta constant și competitiv, contribuind astfel la dezvoltarea sustenabilă a sectorului și la echilibrarea balanței comerciale a României. Fermierii români, împreună cu procesatorii de alimente care au în plan să intre pe piața din China, trebuie să știe că ANSVSA este aliatul lor. Experții noștri au dezvoltat un cadru tehnic robust care garantează conformitatea produselor românești – practic un «pașaport» pentru anumite tipuri de alimente, bazat pe un efort tehnic profesionist”, a declarat dr. Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA.

    ANSVSA mai punctează că finalizarea acestor acorduri și consolidarea parteneriatului româno-chinez oferă companiilor românești un cadru legal stabil și predictibilitatea necesară pentru a accesa noi segmente de consumatori, consolidând astfel prezența României pe piața globală.

    Te-ar mai putea interesa

    ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!