• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Agenție de plăți pentru fermieri – 1,3 miliarde de lei, în conturi de la începutul anului!

    Oana Timar – Agrointeligența

    Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a plătit în primul trimestru al anului 256.127.735,29 euro către fermieri, procesatori și autorități locale din zonele rurale, beneficiari ai Planului Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027).

    Directorul General al agenției de plăți, Adrian Ionut Chesnoiu, a precizat că „AFIR încheie primul trimestru al acestui an cu plăți totale care depășesc 1,3 miliarde de lei – echivalentul a peste 256 de milioane de euro – într-o perioadă în care experții AFIR au făcut analiza dosarelor complexe ale proiectelor de investiții, verificări pe teren, cercetări ale soluțiilor tehnice aplicate de beneficiari, atât documentar, cât și fizic. Și asta imediat după ce la finalul anului 2025 am reușit să încheiem Programul Național de Dezvoltare Rurală prin care am efectuat plăți totale de peste 65 de miliarde de lei (echivalentul a 12,76 miliarde de euro).”

    Adrian Chesnoiu, director general AFIR
    Adrian Chesnoiu, director general AFIR

    Directorul general al AFIR a subliniat faptul că plățile decontate de AFIR în primele trei luni ale acestui an prin PS 2027 și prin Schema de energie regenerabilă aferentă Fondului de Modernizare susțin financiar investițiile în exploatațiile agricole, industria de procesare, infrastructura de bază și de acces din mediul rural (drumuri comunale, alimentare cu apă, canalizare), acțiunile și investițiile finanțate prin LEADER, precum și compensarea pierderilor de venit pentru fermierii care au accesat intervențiile de mediu și climă.

    Din întreaga sumă plătită de AFIR în intervalul 1 ianuarie – 31 martie 2026, contribuția Comisiei Europene prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) este de aproximativ 207 milioane de euro, iar cofinanțarea de la Bugetul de Stat se ridică la 36,4 milioane de euro.

    Din aceste fonduri au fost plătite 150.461.764,35 euro fermierilor care beneficiază de plăți compensatorii de mediu și climă prin intervențiile prevăzute de PS 2027.

    Pentru proiectele de investiții în pomicultură, în exploatații zootehnice, în unități de procesare a materiei prime, în infrastructura și în sistemele de irigații, dar și pentru tineri fermieri și grupuri de producători, AFIR a transferat 92.889.725,12 euro în conturile beneficiarilor respectivelor investiții.

    Suplimentar, în această perioadă s-au efectuat plăți de 12.776.245,82 euro din Fondul de Modernizare prin „Schema de ajutor privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și al industriei alimentare”.


    Te-ar mai putea interesa

    Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor