• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Condamnare cu închisoare în cazul celor șase utilaje furate de la Utilben!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Victorie în instanță într-un caz de înșelăciune cu utilaje agricole. Compania Utilben a anunțat în mediul online că după doi ani de la săvârșirea faptei, Curtea de Apel Cluj a decis ca inculpatul care a furat mai multe utilaje a fost condamnat definitiv la 2 ani și jumătate de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

    Fapta s-a petrecut în 2024 când Utilben s-a confruntat cu o situație extrem de dificilă, un adevărat coșmar pentru orice companie. Un client căruia îi închiriase 6 utilaje de construcții nu și-a mai onorat contractul, a demontat sistemele GPS și a distribuit echipamentele ilegal prin toată țara, cu scopul de a și le însuși. Astfel, valoarea totală a prejudiciului a fost de peste 364.100 euro. Pe parcurs au fost recuperate o parte dintre utilaje iar acum, la doi ani distanță, instanța a decis să îl condamne definitiv la 2 ani și jumătate de închisoare pe inculpat.

    Citiți și: Furt de utilaje – recompensă de 1.000 de euro pentru cei care pot ajuta la recuperarea lor

    Decizie în Instanță în cazul utilajelor furate de la Utilben

    După doi ani de la săvârșirea faptei, inculpatul Ionuț-Florin Tomoioagă a fost condamnat definitiv la 2 ani și jumătate de închisoare

    Utilben a anunțat că după doi ani de la săvârșirea faptei, inculpatul Ionuț-Florin Tomoioagă a fost condamnat definitiv la 2 ani și jumătate de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

    ”Curtea de Apel Cluj a pus capăt unui proces complex, confirmând faptul că schemele infracționale prin care utilajele noastre au fost sustrase, „curățate” de dispozitivele GPS, amanetate sau ascunse în diverse județe din țară, nu rămân fără consecințe legale aspre. Până în prezent, am reușit să recuperăm 5 dintre cele 6 utilaje furate. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, instanța a menținut obligația inculpatului de a plăti despăgubiri în valoare de 170.065 de lei pentru utilajul care nu a mai putut fi recuperat”, a anunțat compania.

    Conform sursei citate, investigația a scos la iveală faptul că, imediat ce a intrat în posesia celor șase utilaje închiriate, inculpatul a acționat cu scopul clar de a și le însuși și de a obține profituri ilicite prin amanetarea sau redistribuirea acestora în diferite zone ale țării.

    Citiți și: Tractoare agricole, furate din ferme în mai multe județe

    Colaborare strânsă între autorități și comunitate

    Utilben a mai transmis că în urmă cu doi ani, când a demarat procedurile judiciare, a fost descurajată că nu va mai găsi utilajele sau că nu va avea șanse de izbândă.

    ”Însă am ales să luptăm. Am construit o echipă formidabilă, bazată pe colaborări strânse cu executori judecătorești, Poliția Română, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Direcția Operațiuni Speciale. Mai mult, am apelat la mobilizarea comunității, unde sute de oameni au ales să nu rămână indiferenți și ne-au transmis informații prețioase. Toate aceste acțiuni, dublate de motivația de a nu accepta o realitate nedreaptă, ne-au condus la această victorie finală. Mulțumim atât lui Dumnezeu, cât și tuturor celor care au ales să lupte pentru dreptate alături de noi. România are nevoie de oameni implicați și dornici să producă o schimbare pozitivă. Această reușită demonstrează că se poate face dreptate și că putem construi un mediu de business mai sigur dacă nu renunțăm”, a mai transmis compania.


    Te-ar mai putea interesa

    România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor