• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara

    Oana Timar – Agrointeligența

    Informare meteorologică emisă de astăzi, vineri – 17 aprilie, de către ANM și valabilă până mâine seară, sâmbătă, pentru instabilitate atmosferică temporar accentuată, intensificări ale vântului. În plus, Administrația Națională de Meteorologie a emis și două avertizări de Cod Galben valabile astăzi și mâine,

    De vineri, 17 aprilie, de la ora 10:00, și până sâmbătă, 18 aprilie, la ora 20:00, în centrul, sudul și estul teritoriului, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și vor fi perioade cu averse, însoțite pe arii restrânse de descărcări electrice. Ploile vor avea și caracter torențial, astfel în intervale scurte de timp, local se vor acumula cantități de apă de 15…20 l/mp și pe arii restrânse de peste 25 l/mp. Izolat în regiunile sudice va cădea grindină.

    Temporar vântul va avea intensificări, pe parcursul zilei de vineri (17 aprilie), în regiunile vestice, dar și în restul teritoriului, îndeosebi în timpul ploilor, iar sâmbătă (18 aprilie) în est, sud-est, la munte și local în rest. Vor fi viteze în general de 45…55 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor fi de 60…80 km/h.

    Două coduri galbene emise de ANM

    ANM a emis două coduri galbene de ploi și intensificări ale vântului.

    Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată
    Interval de valabilitate: 17 aprilie, ora 12 – 17 aprilie, ora 21

    În județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Brașov și Covasna vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50…55 km/h) și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp (1…3 ore) cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 35 l/mp.

    Cod galben de ploi - 17 aprilie 2026
    Cod galben de ploi – 17 aprilie 2026

    Cod Galben de intensificări ale vântului
    Interval de valabilitate: 18 aprilie, ora 09:00 – 18 aprilie, ora 20:00

    Pe parcursul zilei de sâmbătă, în cea mai mare parte a Moldovei, în Dobrogea și estul Munteniei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…65 km/h. În zona Carpaților de Curbură rafalele vor fi de 70…80 km/h.


    Te-ar mai putea interesa

    ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor