• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Protejarea vacilor de lapte de temperaturile ridicate și de insectele supărătoare

    Gabriela Gimbășanu – Agrointeligența

    Vacile suferă din cauza temperaturile ridicate, iar producția poate scădea cu până la 90% din cauza caniculei. Din acest motiv, dar și pentru a proteja sănătatea bovinelor, fermierii trebuie să le asigure animalelor tot confortul și să le protejeze de arșița verii, dar și de insectele supărătoare.

    Vaca este singurul animal dintre toate speciile domestice care nu a fost înzestrată de natură cu o protecție împotriva căldurii. Pielea foarte groasă a animalului nu permite desfășurarea procesului de evapo-transpirație la nivelul pielii, pentru a-și putea regla singură temperatura.

    Producția de lapte poate scădea până la 90%

    “Vaca nu suferă de frig, ci de căldură. Există două extreme +37°C și -37°C. La +37°C, dacă nu se asigură o ventilație corespunzătoare, vaca își reduce producția de lapte cu până la 90%. În timp ce la -37°C, vaca își reduce producția de lapte doar cu 10%, iar fermierul, printr-o furajare energetică poate să recupereze și cei 10% minus de producție. Pentru a putea recupera cei 10% pierdere de producție, se mărește raportul energo-proteic. Proteina din rația de furajare se obține din șroturi proteice, în timp ce energia se obține din siloz, concentrate”, a declarat pentru Agrointeligența Cristian Lungu, un cunoscut crescător de vaci de lapte din județul Ilfov.

    Circulația aerului nu trebuie să depășească 1 m/sec

    Circulația aerului din adăpost este esențială pentru a proteja vacile de lapte de efectele căldurii excesive.

    “Trebuie să fie un curent cât mai ușor, care să nu depășească un metru pe secundă. În adăpost, eu am montat un ventilator care antrenează aerul la nivelul superior al plafonului adăpostului, în așa fel încât aerul nu bate direct, ci se formează o adiere ușoară care ajută animalul să facă față căldurii. Există și alte metode de protecție împotriva căldurii, cum ar fi niște spray-uri special concepute pentru așa ceva, dar eu nu sunt adeptul folosirii lor pentru că favorizează umiditatea, un alt factor nociv pentru sănătatea vacii de lapte”, ne-a vorbit fermierul ilfovean tehnicile pe pe care le folosește pentru a proteja animalele împotriva căldurii.

    Cristian Lungu atrage atenția fermierilor care folosesc acele spray-uri pulverizante, subliniind că, dacă vaca are pielea umedă și intră într-un curent mai puternic oricând poate răci la plămâni, afecțiune care se tratează destul de greu și cu eforturi financiare considerabile.

    Apa la temperatură de 14-15°C

    Este foarte important ca pe timpul verii animele să aibă la discreție apă curată, mereu proaspătă. Vara crește foarte mult consumul de apă, în detrimentrul consumului de hrană. Tocmai de aceea hrana trebuie administrată după-amiază și noapte, pentru a putea fi consumată de animal. Apa trebuie să aibă aceași temperatură pe perioada iernii și pe perioada verii, 14-15°C.

    Protecția împotriva insectelor

    Insectele influențează și ele de o manieră hotărâtoare în ceea ce privește producția de lapte de pe timpul verii.

    Pentru combaterea și alungarea lor se folosesc o serie de metode la îndemâna tuturor fermierilor. ”Este o substanță pe care o aplicăm în benzi, pe pereții adăpostului și anumite suprafețe și are ca efect alungarea insectelor pe o perioadă de 14 zile și chiar dacă plouă în cele 14 zile substanța se reactivează. Mai mult decât atât, se poate cumpăra de la Romvac o substanță care se administrează de la ceafă și până la coada animalului. Această substanță este foarte eficientă, dar costă destul de mult”, ne-a explicat fermierul ilfovean, care sunt metodele pe care orice fermier le are la îndemână pentru a proteja vacile de atacul insectelor.



     

    Te-ar mai putea interesa

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!