• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Control pe pășune – contract reziliat de primărie pentru încălcarea contractului!

    Oana Timar – Agrointeligența

    Contract pentru pășune – reziliat pentru neîntreținerea suprafețelor. O primăria din județul Olt a luat inițiativa de a verifica respectarea contractelor prin care au fost acordate suprafețele de pășunat. În urma controlului în teren, s-a decis rezilierea contractului unui crescător de animale la care pășunea a fost găsită neîngriijită, năpădită de arbuști.

    O comisie formată la nivelul primăriei din comuna Colonești a efectuat, la începutul lunii aprilie, un control privind întreținerea pășunii deținute în concesiune. Comisia s-a deplasat pe pășunea din islazul comunal concesionat de Vasile Cătălin Mihăiță, iar la fața locului s-a constat că ”în tarla 52 parcelele 1031/1, 1031/2, respectiv T83 parcla 1754 pășunea nu este curățată, iar pe restul pășunilor aflate în concesiune au fost executate lucrări de întreținere”, potrivit procesului verbal încheiat la data de 3 aprilie și aprobat de primarul localității, Nicolae Stan, și de secretarul comunei, Luminița Burducel.

    Primăria a notificat fermierul de rezilierea contractului pe pășune

    Ulterior procesului verbal, primăria a notificat deținătorul contractului de concesiune cu privire la rezilierea contractului pe cele 26,53 de hectare de pășune ”pentru nerespectarea clauzelor contractuale”.

    Notificarea primăriei precizează că fermierilor le-a fost adus la cunoștință, în cadrul unei ședințe de la începutul lunii martie că până la data de 30 martie trebuie ”să procedeze la curățirea pășunilor atribuite cu titlul de chirie”.

    Mai mult, în cazul contractului reziliat, primăria a amintit nu doar că pe parcele s-a constatat, la fața locului, că nu s-au efectuat lucrări de curățare și eliminare a vegetației nefolositoare, dar și că această pășune nu este întrebuințată de către fermier.

    Notificarea privind rezilierea contractului pe pășune
    Notificarea privind rezilierea contractului pe pășune


    Te-ar mai putea interesa

    Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor