• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AgroReclamații. Fermier: APIA nu dă adeverințe pentru credite. Ca să luăm îngrășăminte, girăm cu casa

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Fermierii din zona Moldovei se plâng că lipsa îngrășămintelor și blocajele financiare pun în pericol culturile. Potrivit acestora, dacă în anii anteriori achiziția de îngrășăminte se făcea cu plata la recoltare, în 2026 furnizorii nu au mai oferit această posibilitate. În plus, fermierilor li s-au impus condiții stricte pentru accesarea de credite, precum garanții consistente – locuințe, terenuri sau utilaje recente – ceea ce a dus la refuzul multora de a-și asuma astfel de riscuri.

    Fermierii din județele Bacău și Vrancea ne-au contactat, prin formularul campaniei AgroReclamații – https://agrointel.ro/agroreclamatii, existent pe Agrointeligența – AGROINTEL.RO și au semnalat probleme grave cu care se confruntă în desfășurarea lucrărilor agricole din acest an, în special din cauza lipsei accesului la îngrășăminte și a semnării de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a acordurile pentru plățile în avans care se acordă prin bănci, în baza subvenției care urmează să fie achitată în 2026.

    Citiți și: Victorie a campaniei AgroReclamații. Subvențiile APIA care au intrat la plată!

    Fermierii spun că se află într-o situație disperată

    Fermier cu 300 de hectare: Unii agricultorii și-au pierdut casele, agoniseala de o viață

    Un fermier din județul Bacău, care a preferat să rămână sub protecția anonimatului, a dezvăluit că situația prin care trece sectorul agricol este una extrem de gravă iar în cazuri extreme fermierii au ajuns să își piardă chiar agoniseala de o viață din cauza datoriilor la inputuri.

    ”Suntem mai mulți fermieri din zona Bacău și Vrancea care nu au putut achiziționa îngrășăminte din cauza lipsei banilor. Că noi achiziționam în fiecare an cu plata la recoltare. Făceam contracte cu plata la recoltare. Anul acesta nu ni s-a mai dat nimic de către furnizori. Noi lucrăm aproximativ 300 de hectare, însă anul acesta am fost nevoiți să înființăm culturile doar cu resursele proprii. Am semănat floarea-soarelui cu ce am avut, iar acum căutăm soluții pentru a putea continua lucrările la porumb. Celor care au mai încercat să cumpere ceva le-au cerut să gireze cu locuințe, cu bunuri consistente. Cu casă, cu apartament, cu tractoare dar nu mai vechi de 5 ani”, a spus fermierul pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO. 

    Creșterea prețurilor la motorină și inputuri agricole, alături de incertitudinea politică, contribuie la o stare generală de nesiguranță în rândul fermierilor. „Încercăm să nu renunțăm la terenuri, dar fără finanțare și fără îngrășăminte suficiente, producțiile vor avea de suferit. Aplicăm soluții alternative, însă acestea nu pot înlocui fertilizarea de bază”, a mai spus acesta.

    Citiți și: AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu!

    Fermierii cer APIA să urgenteze eliberarea adeverințelor punte pentru plățile în avans 

    Situația este agravată de întârzierea adeverințelor APIA necesare pentru obținerea plăților în avans de la bănci. Fermierii susțin că, spre deosebire de anul trecut, când au avut acces la plăți în avans încă de la începutul lunii mai, în prezent nu există un acord semnat între APIA Central și bănci.

    ”Am întrebat la APIA aici local dar ni s-a spus că nu s-au semnat convențiile. Așteptăm pentru că anul trecut deja luasem banii în luna mai dar acum se pare că se mai întârzie. Apelul nostru este să se deblocheze mai repede situația și să putem lua mai repede banii. În caz contrar nu știu cum vom fertiliza sau vom face restul tratamentelor la culturi. Este urgent ca măcar acești bani să îi avem”, a mai spus agricultorul.

    Te-ar mai putea interesa

    Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță!

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!