• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA poate începe plata ANT! Guvernul a aprobat plafoanele pe hectar și animale!

    Oana Timar – Agrointeligența

    Plata Ajutoarelor Naționale Tranzitorii intră în linie dreaptă. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) poate calcula cuantumurile la hectar și pe cap de animal la subvențiile ANT achitate din bugetul național. Guvernul României condus de premierul Ilie Bolojan a aprobat astăzi, miercuri – 29 aprilie, hotărârea pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectoarele vegetal şi zootehnic, pentru anul de cerere 2025, iar dacă validarea cuantumurilor va fi făcută în cursul zilei de joi, de săptămâna viitoare se va putea începe autorizarea la plată.

    Guvernul României a aprobat hotărârea de guvern pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectoarele vegetal şi zootehnic, pentru anul de cerere 2025.

    Tanczos Barna
    Tanczos Barna

    „Asigurăm continuitatea sprijinului pentru fermieri prin aceste ajutoare naționale tranzitorii, care vin să completeze plățile europene și să ofere stabilitate sectoarelor vegetal și zootehnic. Vorbim despre peste 180 de milioane de euro direcționați către agricultori și crescători de animale, în contextul în care fermierii se confruntă cu provocări semnificative în privința creșterii costurilor de producție”, a declarat viceprim-minstrul, ministrul interimar al agriculturii, Tanczos Barna.

    Citiți și: S-a aprobat! Ajutoare de 50.000 euro pentru fermierii afectați de scumpirile la motorină și îngrășăminte

    Ședința de Guvern din 29 aprilie 2026
    Ședința de Guvern din 29 aprilie 2026

    Ce sume au fost aprobate pentru plățile ANT către fermieri

    Sprijinul financiar total se ridică la aproximativ:
    – 308,1 milioane lei (60,64 milioane euro) pentru sectorul vegetal;
    – 610,2 milioane lei (120,11 milioane euro) pentru sectorul zootehnic.

    În total, este vorba despre circa 918,3 milioane lei, respectiv peste 180,7 milioane euro, fonduri asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul MADR pentru anul 2026, sub forma plăților naționale tranzitorii aferente anului de cerere 2025.

    În sectorul vegetal, ajutoarele vizează culturile amplasate pe teren arabil, precum și culturi specifice: in și cânepă pentru fibră, tutun, hamei și sfeclă de zahăr.

    În sectorul zootehnic, sprijinul se acordă pentru:
    – bovine – sectorul lapte;
    – bovine – sectorul carne;
    – ovine și caprine.

    Beneficiarii subvențiilor ANT sunt fermierii – persoane fizice sau juridice – care utilizează terenuri agricole și/sau dețin legal animale, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.

    Condițiile de acordare și documentele necesare sunt stabilite prin Ordinul MADR nr. 125/2024, cu modificările și completările ulterioare.

    Te-ar mai putea interesa

    Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!