• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Colegii fermieri, alături de Toma Zerestea când băiețelul lui a dispărut. ”A fost o minune. Alex s-a mai născut odată”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Băiețelul de cinci al fermierului sibian Toma Zerestea a devenit pentru câteva zile ”copilul întregii Românii” așa cum a fost numit în mediul online. Mii de oameni care au aflat despre dispariția sa au stat cu sufletul la gură, s-au rugat iar sute de voluntari, printre care și fermieri, au participat la căutări. În prezent, băiețelul se află internat împreună cu mama sa, pentru investigații și supraveghere medicală.

    Timp de aproape trei zile, fermierul sibian Toma Zerestea nu a încetat nici măcar o secundă să își caute băiețelul care a dispărut într-o fracțiune de secundă de lângă el, într-o zonă împădurită. Aceasta a declarat astăzi, joi – 14 mai pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că pe perioada căutărilor nu a încetat să spere nici pentru o clipă iar găsirea copilului este un adevărat miracol. Potrivit acestuia, acum copilul se află internat pentru investigații iar cadrele medicale au decis să îl țină câteva zile sub observație.

    Citiți și: Alex a fost găsit! Băiețelul de cinci ani, fiul fermierului Toma Zerestea, este în viață!

    Echipajul de pe elicopterul Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al MAI, a localizat exact copilul, care se afla în inima pădurii (foto: DSU/Facebook)

    Toma Zerestea: Alex s-a mai născut o dată

    Fermierul Toma Zerestea, care este crescător de animale în județul Sibiu, a spus pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că băiețelul este stabil și că întreaga situație a reprezentat o adevărată minune. Tatăl copilului a explicat că micuțul a reușit să se deplaseze pe o distanță foarte mare, printr-un teren accidentat și dificil chiar și pentru un adult.

    ”Copilul ieșise deja din perimetrul pe care îl căutam noi. Probabil a auzit zgomotele ATV-urilor și ale echipelor de căutare, iar după ce s-a odihnit și-a continuat drumul. Ieri dimineață am făcut cu reprezentanții de la Poliție situația traseului și am explicat  copilul trebuie să fie sau ar putea să fie sau 90% în zona asta și copilul a luat-o în zona asta și analizându-o cu ei mi-au dat dreptate și până la urmă s-a adeverit că așa a fost cum am zis eu în zona aceea au luat-o pentru că am început să eliminăm fiecare ipoteză în parte și căutând motive de ce n-ar fi luat-o pe aici, de ce n-ar fi luat-o pe aici, etc. Sunt și studii care spun că în general copiii au tendința să o ia la deal”, a declarat acesta.

    Toma Zerestea, crescător de animale din județul Sibiu

    Toma Zerestea a mai povestit că sute de oameni s-au mobilizat încă din primele ore ale dispariției. Fermieri din zonă, localnici și echipe de intervenție au participat neîntrerupt la căutări, mulți dintre ei fără să mai plece acasă.

    „Oamenii nu s-au dus acasă în prima zi. Fiecare a făcut cât a putut, toți fermierii din zonă au ajutat. A fost o mobilizare extraordinară care a dus în final la o minune. Alex s-a mai născut o dată”, a spus tatăl.

    Aceasta a dorit să mulțumească autorităților dar și în mod special fermierei Sanda Grigoraș care l-a susținut în mediul online în fața ”răutăților” venite din partea internauților. ”Vreau să îi mulțumesc doamnei Grigoraș pentru ce a făcut. Și le mulțumesc chiar și celor care au comentat negativ pentru că mi-au dat un impuls să fiu mai puternic, știind cum stau lucrurile”, a mai explicat fermierul.

    Citiți și: O fermieră din Sibiu îi ia apărarea lui Toma Zerestea: ”Fiți oameni înainte de a fi judecători”

    Tatăl lui Alex: Nu mi-am pierdut încrederea pe timpul căutărilor

    Deși recunoaște că și-a făcut numeroase scenarii în timpul căutărilor, inclusiv legate de existența animalelor sălbatice în zonă, tatăl spune că nu și-a pierdut niciodată speranța.

    „Scenarii mi-am făcut. Îți faci tot felul de scenarii în situația asta. Dar nu mi-am pierdut încrederea pe timpul căutărilor”, a mărturisit el. Emoționat, bărbatul a spus că experiența prin care a trecut familia sa este una care i-a schimbat complet viața. „Este o lecție foarte importantă pentru noi. Poate e un nou început”, a mai punctat fermierul.

    Aceasta a atraa atenția că astfel de incidente se pot produce într-o fracțiune de secundă și spune că experiența prin care au trecut trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toți părinții. „Tot timpul trebuie să fii cu ochii pe copii. Dar sunt situații care se întâmplă într-o fracțiune de secundă”, a concluzionat acesta.

    Te-ar mai putea interesa

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!