• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ilie Bolojan: Probleme în sistemul antigrindină, dar Guvernul interimar are atribuții limitate

    Oana Timar – Agrointeligența

    Sistemul antigrindină din România continuă să funcționeze într-un climat de incertitudine, pe fondul unor probleme administrative și financiare semnalate la nivelul Ministerului Agriculturii. Ilie Bolojan a recunoscut că există dificultăți în gestionarea activității firmelor autorizate să lanseze rachete antigrindină, precum și în mecanismul de plată pentru aceste servicii. Totuși, premierul a subliniat că actualul Cabinet, aflat în interimat, nu are atribuțiile necesare pentru a adopta reforme de amploare.

    Ministerul Agriculturii, responsabil pentru sistemul antigrindină

    Ilie Bolojan a explicat că domeniul antigrindină se află în subordinea Ministerului Agriculturii și că problemele existente i-au fost semnalate inclusiv în discuțiile cu ministrul Florin Barbu.

    „Zona de antigrindină a fost și este în subordinea Ministerului Agriculturii. Știu din discuțiile pe care le-am avut cu ministrul Barbu, că erau probleme legate de această zonă, de societățile care aveau dreptul să lanseze rachete antigrindină, de sistemul de plăți pentru acest tip de servicii”, a declarat premierul Bolojan.

    Guvernul interimar nu poate adopta reforme structurale

    Deși situația reclamă soluții rapide, premierul interimar a arătat că statutul actual al Guvernului limitează capacitatea Executivului de a interveni prin decizii majore sau modificări legislative consistente. În acest moment, prioritare rămân gestionarea urgențelor și a proiectelor care țin de fondurile europene, în timp ce reformele structurale vor trebui asumate de un viitor Guvern cu puteri depline.

    „Actualul Guvern nu poate face, dat fiind situația de interimat. Astăzi putem să administrăm ceea ce avem, să încercăm să rezolvăm aceste urgențe care țin de fonduri europene, de celelalte proiecte foarte importante pentru România. Dar probleme care necesită competențe de Guvern cu depline puteri nu le putem rezolva”, a punctat Bolojan.

    Fermierii, împărțiți în privința rachetelor antigrindină

    Controversa privind utilizarea rachetelor antigrindină rămâne una dintre cele mai sensibile teme pentru agricultori. O parte dintre fermieri susțin că intervențiile asupra norilor ar contribui la reducerea precipitațiilor și la accentuarea secetei, în timp ce alții consideră sistemul indispensabil pentru protejarea culturilor și plantațiilor.

    Ilie Bolojan a precizat că aceste poziții divergente sunt cunoscute la nivel guvernamental, iar soluția va trebui identificată în perioada următoare.

    „Știm în general de abordările diferite dintre cei care au plantații irigate și cei care fac agricultură, să spunem, fără irigații. Pe aceste teme, cu siguranță, va trebui găsită o soluție în anii următori”, a încheiat Ilie Bolojan.

    Te-ar mai putea interesa

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!