• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Tanczos a cerut la Bruxelles sprijinirea fermierilor: ”Planul de acțiune privind fertilizanții trebuie aplicat urgent”

    Oana Timar – Agrointeligența

    România așteaptă sprijin imediat și un buget pentru agricultură mai consistent pe termen lung din partea Uniunii Europene, a transmis la Bruxelles viceprim-ministrul, ministrul interimar al agriculturii și dezvoltării rurale, Tánczos Barna, care a participat astăzi, marți – 26 mai, la reuniunea ConsiliuluiAgricultură și Pescuit. Alături de ministru se va afla Daniela Rebega, director general al DGDR AM PNDR și PS.

    Împreună cu alte 15 state membre ale UE, România a transmis astăzi clar că, în viitorul buget multianual al Uniunii Europene, așteaptă alocări mai mari decât cele propuse pentru agricultură și coeziune.

    ”Declarația, a cărei semnare a fost anunțată de domnul președinte Nicușor Dan, reprezintă din punct de vedere politic o poziție fermă în interiorul UE, în opoziție cu statele contributoare nete care doresc reducerea bugetului. Negocierile din următoarele luni vor fi astfel esențiale pentru fermierii din România, mai ales în contextul în care, în prezent, pare să scadă sprijinul pentru menținerea unui buget separat pentru agricultură”, a anunțat Tanczos.

    Tot astăzi, la Bruxelles, în cadrul reuniunii Consiliului Agricultură și Pescuit, ministrul Tanczos Barna a anunțat că a solicitat măsuri și resurse imediate din rezerva agricolă a UE pentru gestionarea situațiilor de criză care afectează agricultura și pentru sprijinirea fermierilor.

    ”Discuțiile cu colegii miniștri au arătat clar că agricultura europeană se confruntă cu multiple crize: creșterea costurilor de producție, probleme pe piața laptelui și fenomene climatice extreme, în special seceta, care afectează competitivitatea agriculturii și situația fermierilor. Este foarte important că a fost adoptat planul european de acțiune privind fertilizanții, însă acesta trebuie aplicat urgent și susținut prin alocări semnificative din rezerva de criză”, a menționat vicepremierul.

    Tanczos Barna a mai arătat că ”la fel de importantă este și protejarea agriculturii autohtone, inclusiv în contextul acordului UE–Mercosur”.

    ”Impactul acordului trebuie analizat și la nivelu piețelor naționale, deoarece importurile pot afecta disproporționat anumite state membre. UE trebuie să acționeze astfel încât niciun stat membru să nu rămână singur în fața efectelor negative, iar măsurile de salvgardare trebuie aplicate rapid atunci când situația o impune”, a concluzionat Tanczos Barna.

    Te-ar mai putea interesa

    Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!