• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • România cere subvenții egale pentru fermieri și un buget agricol separat în viitoarea Politică Agricolă Comună

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    România și-a reafirmat poziția privind viitorul Politicii Agricole Comune (PAC) pentru perioada 2028–2034, în cadrul Dialogului Raportorilor organizat la Parlamentul European. Sebastian Cernic, președintele Comisiei pentru agricultură din Senatul României a anunțat că a prezentat oficial opinia Senatului, subliniind necesitatea unor măsuri ferme de sprijin pentru fermieri și a unei finanțări predictibile pentru sectorul agricol.

    Conform lui Sebastian Cernic, printre principalele solicitări formulate se numără menținerea unui buget distinct și stabil pentru agricultură, separat de alte fonduri europene. Autoritățile române se opun reducerii alocărilor financiare destinate agriculturii și integrării acestora într-un fond comun, considerând că finanțarea trebuie să rămână garantată prin cei doi piloni ai PAC: plățile directe și dezvoltarea rurală.

    Citiți și: Creșterea pragului de suprafață pentru subvențiile APIA. Sebastian Cernic: ”Banii să meagă către fermierii care fac valoare adăugată”

    Sebastian Cernic

    Egalizarea subvențiilor acordate fermierilor din toate statele membre ale Uniunii Europene

    Un alt punct important vizează egalizarea subvențiilor acordate fermierilor din toate statele membre ale Uniunii Europene. Potrivit lui Sebastian Cernic, România solicită acțiuni ferme și măsuri de sprijin direct pentru producătorii locali:

    – Solicităm menținerea unui buget separat și stabil pentru agricultură. Respingem tăierea fondurilor și comasarea lor într-un fond comun. Finanțarea trebuie să rămână clară și garantată prin Pilonul de plăți directe și Pilonul de dezvoltare rurală;
    – Fermierii români au dreptul la subvenții egale pe hectar cu ceilalți fermieri din Uniunea Europeană. Concurența pe piața unică trebuie să fie complet corectă.
    – Respingem cofinanțarea națională obligatorie pentru plățile directe. Această măsură ar crea mari discrepanțe între state și ar afecta grav producătorii autohtoni;
    – Cerem simplificare legislativă reală și stabilitate, nu noi reguli administrative complicate. Noile mecanisme propuse aduc birocrație suplimentară în loc să ajute.
    – Propunem alocarea de fonduri dedicate pentru tehnologii noi, digitalizare și gestionarea riscurilor climatice sau economice.

    Citiți și: Sebastian Cernic despre noua Lege a arendei: ”Sperăm să găsim o formulă în care să fie toată lumea de acord”

    Sebastian Cernic, președintele Comisiei pentru agricultură din Senatul României a mai transmis că agricultura românească are nevoie de predictibilitate și finanțare sigură. ”Continuăm să apărăm satul românesc și siguranța alimentară a țării”, a completat acesta.

    Te-ar mai putea interesa

    Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!