• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • „Nu știm ce vom face cu laptele după 1 august”. Apel disperat al micilor fermieri

    Oana Timar – Agrointeligența

    După 1 august, laptele din Bucovina riscă să rămână nevândut, micii fermieri cer soluții urgente. Crescătorii de animale din comuna Fundu Moldovei și din localitățile învecinate, județul Suceava, lansează un apel public către procesatori, investitori și autorități, după ce au apărut temeri că o parte din laptele produs în micile exploatații familiale nu va mai fi preluat începând cu luna august.

    Potrivit fermierilor, în ultimele săptămâni au circulat informații și discuții în sector care indică posibilitatea ca unii procesatori să își reducă achizițiile de lapte din zonă sau să se orienteze către alte surse de lapte, inclusiv importuri. Deși nu există deocamdată o confirmare oficială privind deciziile care vor fi luate după 1 august, îngrijorarea este tot mai mare în rândul crescătorilor de bovine.

    „Suntem foarte mulți gospodari și fermieri din Bucovina care nu știm ce vom face cu laptele nostru după data de 1 august”, transmit aceștia într-un mesaj public distribuit pe rețelele sociale.

    Vaci crescute în Bucovina
    Vaci crescute în Bucovina

    Fermierii subliniază că laptele provine de la vaci crescute în sistem tradițional, pe pășunile din Bucovina, în exploatații familiale care funcționează de generații.

    „Vacile noastre sunt crescute tradițional, pășunate pe pajiștile din Bucovina și îngrijite cu multă muncă și responsabilitate. Producem zilnic lapte natural, obținut în gospodării familiale care există de generații”, se arată în apel.

    Aceștia spun că nu solicită ajutoare sau tratamente preferențiale, ci doar posibilitatea de a-și valorifica producția și de a-și continua activitatea.

    „Nu cerem pomană și nu cerem privilegii. Cerem doar să avem posibilitatea să ne vindem laptele și să ne continuăm munca cinstită”, transmit crescătorii.

    Apel către procesatorii de lapte

    Fermierii fac apel către fabricile de procesare a laptelui, cooperativele agricole, investitorii și antreprenorii interesați de materia primă produsă în zona de munte a județului Suceava.

    Aceștia consideră că laptele obținut în gospodăriile din Bucovina reprezintă o resursă valoroasă care ar trebui valorificată pe plan local și național.

    Mesajul fermierilor vine într-o perioadă dificilă pentru sectorul laptelui, marcată de creșterea costurilor de producție, fluctuațiile prețurilor și presiunea exercitată de importurile de produse lactate și materii prime.

    Micii fermieri cer sprijin pentru producția locală de lapte

    Crescătorii de animale din Fundu Moldovei speră ca mesajul lor să ajungă la procesatori și la factorii de decizie înainte ca eventualele schimbări din piață să afecteze sute de gospodării din zonă.

    „Dacă sunteți procesator și căutați lapte de calitate, luați legătura cu noi. Susțineți fermierii români și produsele locale”, este apelul transmis de producătorii din Bucovina.

    Pentru cei interesați de colaborare, fermierii au pus la dispoziție și un număr de contact: 0726 921 246.

    Te-ar mai putea interesa

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!