• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Șeful APIA: Am prelungit valabilitatea adeverințelor pentru credite. Fermierii nu vor plăti penalități

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Șeful Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, răspunde direct fermierilor, prin intermediul Agrointeligența-AGROINTEL.RO. Producătorii agricol care au contractat credite în baza adeverințelor emise de APIA nu vor mai fi expuși penalităților aplicate după expirarea valabilității acestora, a anunțat Adrian Pintea. Măsura vine în contextul în care adeverințele erau valabile până la 30 iunie a anului următor emiterii, iar după această dată băncile puteau aplica penalități de până la 1% pe zi.

    Adrian Pintea a declarat astăzi, joi – 2 iulie, că APIA a încheiat acte adiționale cu toate băncile partenere care au oferit credite în baza adeverințelor-punte, iar contractele au fost actualizate astfel încât finanțările să poată continua în aceleași condiții până la 31 decembrie. Anunțul vine după ce un agricultor ne-a transmis, în cadrul campaniei AgroReclamații, prin formularul de sesizări, că APIA a făcut actualizarea termenilor pentru credite.

    Citiți și: AgroReclamații. Fermier: Banca m-a anunțat că APIA cere prelungirea creditului până la finalul anului, dar eu suport dobânda

    Adeverință punte pentru fermieri

    Adrian Pintea, APIA: Cu toate băncile, am anexat toate contractele, ca în aceleași condiții să meargă până la 31 decembrie

    Adrian Pintea a spus că decizia de a încheia acte adiționae cu băncile vine să îi sprijină pe fermierii care nu au încasat încă plățile de la APIA, fie din cauza unor proceduri juridice sau administrative aflate în derulare, fie din alte motive care au întârziat autorizarea la plată. Prin prelungirea valabilității adeverințelor, aceștia vor putea evita plata penalităților și își vor menține condițiile de creditare până la rezolvarea situației și încasarea sumelor cuvenite.

    ”Acele adeverințe pe care APIA le eliberează anual sunt valabile până în 30 iunie anul următor. Cum au fost cele din 2025 până în 30 iunie 2026. Și după aceste date, se percep niște penalități foarte mari, de 1% pe zi, pentru fermierii care au luat credite. Și atunci, ca să meargă în aceleași condiții, că poate mai are de luat de la APIA bani, sau are fermierul nu neapărat din cauza că APIA nu a achitat banii, poate că el are o problemă juridică, și n-a putut să încaseze banii. Și atunci, ca fermierii să nu fie sancționați, cu toate băncile, am anexat toate contractele, ca în aceleași condiții să meargă până la 31 decembrie. Deci e un lucru benefic pentru fermieri ca să nu plătească nicio penalizare”, a spus Adrian Pintea pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO. 

    Citiți și: Subvențiile care ajung în conturi în aceste zile. Anunț direct de la șeful APIA

    Ce sunt adeverințele pentru credite în baza subvenției APIA

    Adeverințele APIA sunt documente oficiale emise de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură care atestă dreptul unui fermier de a primi o subvenție. Acestea permit obținerea rapidă de credite bancare sau nebancare, facilitând finanțarea capitalului de lucru înainte de încasarea efectivă a banilor de la stat.

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!