• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Urs văzut în apropierea Capitalei. Primăria a emis avertizare pentru locuitori

    Oana Timar – Agrointeligența

    Prezența urșilor este semnalată tot mai aproape de București. Primăria comunei Gruiu, din județul Ilfov, a emis o avertizare publică după ce un exemplar de urs a fost observat în zona împădurită din apropierea localității, iar autoritățile le cer locuitorilor să evite pădurea și să anunțe imediat orice apariție a animalului.

    În mesajul transmis comunității, administrația locală precizează că instituțiile competente au fost alertate și monitorizează situația pentru a preveni eventuale incidente.

    Autoritățile cer populației să evite zona împădurită

    Primăria Gruiu le recomandă cetățenilor să nu intre în pădure în această perioadă și să evite orice activitate în zona în care a fost semnalat ursul.

    „Vă informăm că a fost semnalată prezența unui urs în zona împădurită din apropierea localității noastre. Autoritățile locale și instituțiile de intervenție au fost deja alertate și monitorizează îndeaproape situația pentru siguranța tuturor”, se arată în informarea transmisă de Primăria Gruiu.

    Totodată, autoritățile îi avertizează pe șoferi să nu oprească dacă observă animalul pe marginea drumului și să nu încerce să îl fotografieze sau să îl filmeze.

    „Dacă vă deplasați cu mașina și observați animalul, nu opriți sub nicio formă pentru a face fotografii sau filmări. Nu coborâți din vehicul și nu deschideți geamurile”, se mai precizează în mesaj.

    Urșii coboară deseori în zonele populate de oameni (foto: turnulsfatului.ro)

    Animalele din gospodării trebuie ținute în siguranță

    Locuitorii sunt sfătuiți să nu hrănească ursul și să se asigure că animalele domestice și cele de companie sunt ținute în curți sau adăposturi sigure.

    În cazul în care animalul este observat în apropierea locuințelor sau există un pericol iminent, oamenii sunt îndemnați să sune imediat la numărul unic de urgență 112.

    „Vă rugăm să dați dovadă de maximă prudență, responsabilitate și calm. Siguranța dumneavoastră și a familiilor dumneavoastră este prioritatea noastră principală”, transmite Primăria Gruiu.

    Urșii, observați tot mai aproape de Capitală

    Apariția ursului în comuna Gruiu confirmă extinderea tot mai frecventă a prezenței acestor animale în zone aflate la mică distanță de București. În ultimii ani, urși au fost semnalați în repetate rânduri în județele din jurul Capitalei, inclusiv în localități din Ilfov, Prahova și Dâmbovița, pe fondul creșterii populației de urși și al căutării de surse de hrană.

    Gruiu este situată la aproximativ 40 de kilometri de București, iar semnalarea unui urs în apropierea localității reprezintă un nou semnal de alarmă privind apropierea animalelor sălbatice de zonele locuite.

    Autoritățile locale au anunțat că vor continua monitorizarea situației și îi vor informa pe cetățeni cu privire la orice evoluție privind prezența ursului în zonă.

    Te-ar mai putea interesa

    ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!