• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Pomul care face roșii: Un soi aparte de tomate crește ca un arbore din care se culeg apoi fructele zemoase

    Gabriela Gimbășanu – Agrointeligența

    Roșia-pom pare, la prima vedere, o plăsmuire a imaginației, dar vă spunem că acest soi este cât se poate de real și este cultivat chiar și de către legumicultori români pasionați de cultura de tomate. Este adevărat că soiul nu este autohton, ci își are orginea în Italia, nefiind însă vorba de  vreo modificare genetică, ci specialiștii spun că roșiile pom au fost obținute în urma unui proces de hibridare.

    Cel care le-a descoperit și le cultivă în grădina sa de 1.000 mp, din Bălțătești, județul Neamț este Valentin Cucu un cunoscut legumicultor și culegător de semințe de plante mai puțin cunoscute publicului larg.

    “Acest soi de roși l-am căutat timp de trei ani. După ce am văzut o poză care m-a lăsat cu gura cascată. Am tot căutat să găsesc sămânță și să văd dacă se pot obține aceleași rezultate și în clima de la noi din țară. La origine este un soi italian, care a fost obținut prin 1937 de o familie de grădinari. La vremea în care căutam eu sămânța, nu am găsit-o în Italia, ci am cumpărat-o din Canada, țară care are o climă destul de asemănătoare cu a României”, a declarat, pentru Agrointeligența Vali Cucu, legumicultor din comuna Bălțătești, județul Neamț.

    rosie-pom-50-seminte-plic-8345561

    Producție bună de pe un singur fir

    Pasionat de cultivarea și descoperirea de soiuri noi de roșii, cultivatorul din Bălțătești a pus în pământ și pomul lăudat. Rezultatele obținute au fost surprinzătoare.

    “Acest soi este caraterizat de o productivitatea foarte mare. Anul trecut, de pe patru fire, puse în ghivece mari de 50 litri, am recoltat 36 kilograme de roșii, asta în condițiile în care trei etaje de flori mi-au avortat în lunile iulie, august. Probabil dacă aceste flori nu avortau obțineam o producție mult mai ridicată. Fiind o plantă care crește destul de mult, atingând o înălțime de peste 2 metri, are nevoie de o susținere adecvată, fiind necesară legarea în permanență a ramurilor”, ne-a vorbit agricultorul, despre performanțele de producție ale roșiei-pom.

    copac-rosii-2

    Dacă are condiții, rezistă și 7 ani

    Roșia-pom este un soi peren și dacă i se asigură o temperatură de 15-18°C, pe perioada iernii, planta poate rezista și șapte ani. Acest soi dă un randament mai mare dacă este cultivat în sere sau solarii, intercalat de alte plante.

    “Fructele sunt foarte gustoase și au o formă neregulată. Specialiștii spun că, dacă se asigură condițiile optime, începând cu anul 4 de la plantare, de pe o singură plantă se pot recolta și 100 kilograme. Este un soi care consumă foarte multă apă, pe timp de vară, le pun cam 10 litri de apă pe zi, la fiecare ghiveci. Nu au nevoie de condiții speciale, dar eu le protejez cu plasă de umbrire”, ne-a spus Vali Cucu, despre pretențiile de cultură ale roșiilor-pom.



     


    Te-ar mai putea interesa

    Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor