• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Daniel Constantin: Până acum s-au depus cereri pentru 9,5 milioane de hectare

    agrointeligenta.ro

    Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunțat ieri în plenul Camerei Deputaților că până în prezent au fost depuse cereri de plată pentru 9,5 milioane de hectare, iar „dezastrul” semnalat de opoziție nu este „chiar atât de mare”, în condițiile în care anul trecut au fost depuse cereri pentru 9,8 milioane hectare.

    „Până în momentul de față s-au depus cereri pentru 9,5 milioane de hectare, ele sunt înregistrate și digitizate, față de 9,8 milioane de hectare câte au fost anul trecut, deci dezastrul pe care îl semnalați nu este chiar atât de mare, este de doar 300.000 de hectare pentru care nu s-au aplicat dintr-un motiv foarte simplu: jumătate țin de terenurile piscicole, iar pentru cealaltă jumătate nu s-au terminat concesiunile la primării cu privire la pajiștile respective”, a spus Daniel Constantin în plenul Camerei Deputaților, la „Ora Guvernului”.

    Acesta a subliniat că 2015 a fost primul an în care s-a aplicat noua legislație, iar cererea a fost mult mai complexă.

    „2015 a fost primul an în care s-a aplicat noua legislație și în care avem o singură cerere, avem 24 de scheme pe ceea ce înseamnă scheme decuplate, în afară de sprijinul pentru tineri și micii fermieri. Într-adevăr este o cerere mult mai complexă ca și volum”, a explicat ministrul Agriculturii.

    Totodată, șeful MADR a adăugat că fermierii vor primi și banii pentru motorină, mai ales că toate oficiile județene ale APIA au fondurile necesare, iar Ministerul Finanțelor a majorat fondurile pentru motorină.

    Liberalul Nini Săpunaru a afirmat luni că activitatea de depunere a cererilor de către fermieri la APIA nu s-a încheiat în termenul legal, ea continuând cu penalități pentru cei ce nu au reușit să finalizeze această operațiune.

    „Bulversarea activității de depunere a cererilor de către fermieri la APIA pentru obținerea subvențiilor vi se „datorează”, domnule ministru Daniel Constantin! După informațiile noastre, pabuga creată de dumneavoastră depășește 90 milioane de euro, sumă calculată la o medie de doar 15 zile de întârziere. După ce că ați emis foarte târziu ordonanța privind subvențiile, OUG nr. 3/2015 din 18 martie 2015, actul normativ a trebuit să fie modificat de nenumărate ori, ca să poată fi aplicat! Ați ajuns să faceți presiuni în Parlament ca să prelungiți termenul limită de depunere a cererilor, numai ca să vă acoperiți greșelile”, a spus Săpunaru, în plenul Camerei Deputaților, la „Ora Guvernului”.

    Totodată, acesta i-a reproșat ministrului Agriculturii că nici subvenția la motorină pe trimestrul IV al anului 2014 nu a ajuns în conturile agricultorilor.

    „Nici subvenția la motorină de pe trimestrul IV al anului 2014 nu a ajuns în conturile agricultorilor! Cu șase luni întârziere, Ministerul Agriculturii s-a chinuit să promoveze un proiect de Ordin pentru subvenționarea motorinei 2015, care este abia în stadiul de consultare publică. Procedurile stipulate de Ordin sunt făcute să lungească termenul de rambursare a accizei, iar fermierii creditează în continuare Guvernul din care faceți parte!”, a adăugat Nini Săpunaru.

    Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a fost invitat de Grupul parlamentar PNL care a solicitat organizarea, în cadrul „Orei Guvernului’,’ a unei dezbateri cu tema „Starea agriculturii românești”.

    Sursa: Agerpres



     

    Te-ar mai putea interesa

    Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!