• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • S-a înființat Garda Forestieră. Aflaţi care va fi rolul acesteia!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    În ultimii ani, tăierea ilegală a pădurilor a luat amploare, așa că se impun măsurile pentru stoparea acestui fenomen.

    După ce a înființat Radarul Pădurilor, Guvernul a aprobat astăzi o ordonață de urgență pentru înființarea Gărzilor Forestiere, prin preluarea actualelor comisariate de regim silvic și vânătoare.

    Noua structură de control va avea 926 de angajaţi, din care 818 cu „atribuţii de control şi implementare”. Astfel, o singură persoană va fi responsabilă de controlului a 8.000 de hectare. În prezent, numărul personalului silvic cu atribuții de control este de 399 de persoane, adică o persoană la 16.403 hectare.

    Creşterea numărului de personal angajat să păzească pădurile ar presupune un efort bugetar, doar în 2015, de 500 de milioane de lei.

    Garda forestieră va avea următoarea structură:
    a) la nivel teritorial vor exista 9 Gărzi forestiere, structuri cu personalitate juridică;
    b) Numărul minim de posturi pentru o Gardă este de 40.

    Salariile celor angajaţi în Garda Forestieră vor fi echivalente cu cele ale angajaţilor ANAF
    În ultimii ani, tăierea ilegală a materialelor lemnoase a luat amploare.

    Din datele puse la dispoziţie de către Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice Bucureşti – Serviciul Inventarul Forestier Naţional, volumul de lemn recoltat în perioada 2008-2014 din păduri este estimat la o medie de 26,69 milioane de m3 pe an. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, volumul autorizat şi recoltat în perioada 2008- 2014 este de aproximativ 17,9 milioane de m3 pe an. Salariile celor angajaţi în Garda Forestieră vor fi echivalente cu cele ale angajaţilor ANAF. În plus, aceştia vor primi un spor de risc şi o cotă parte din amenzile aplicate şi din suma obţinută prin valorificarea lemnului tăiat ilegal şi confiscate.

    Foto: Gândul.info



     

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar! Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate

    Ultimele știri

    Strategia pentru conservarea biodiversității, aprobată: 25% din banii de subvenții, pe scheme ecologice Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Traderii de cereale nu mai trimit nave în porturile din Ucraina. Ministru: Nu vă grăbiți să vindeți cerealele! ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară