• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Albina carpatină este în pericol. Crescătorii au cerut ajutorul parlamentarilor din Comisia pentru agricultură!

    agrointeligenta.ro

    Introducerea de noi rase și hibrizi de albine pe teriotiul României va conduce în cel mult șase ani la dispariția materialului genetic autohton, adică a albinei carpatine, singura rasă pură pe care o avem la nivel național, potrivit unui comunicat de presă transmis de parlamentarul Liviu Harbuz, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților.

    Membrii Comisiei au avut astăzi o ședință de lucru la sediul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Agricultură din București, prilej pentru a discuta situația critică în care se află efectivul de familii de albine de elită.

    ”România mai are doar 1.200 de familii de albine de elită, cu genetică pură, cu performanțe superioare selecționate și care furnizează material genetic pentru stupinele de multiplicare din întreaga țară. Aducerea în România a unor rase noi de albine sau hibrizi riscă să conducă la alterarea, chiar pierderea în timp a albinei carpatine. După spusele președintelui Asociației Crescătorilor de Albine, domnul Ioan Fetea, ar fi vorba de 5-6 ani până când România va rămâne fără propria genetică pură, așa că se impun măsuri de sprijin pentru păstrarea și protejarea singurei rase autohtone de albine”, declară deputatul Liviu Harbuz.

    România nu este singura țară care se confruntă cu acest fenomen, însă alte state au luat deja măsuri de monitorizare și control privind intrarea în țară a materialului genetic străin și au prevederi legale clare pentru a reglementa această activitate.

    ”Este de amintit exemplul Sloveniei, stat membru UE care a decis să nu mai permită importul sau schimburile intra-comunitare de albine în lipsa unui aviz care să întrunească acordul autorităților competente prin consultarea cu asociațiile reprezentative de crescători autohtoni. Ne gândim că un astfel de model ar putea să aplice și România pentru a-și conserva și perpetua singura rasă de albine, o rasă care răspunde nevoilor apicultorilor prin producții bune de miere, rezistență la boli și adaptare la condițiile climatice din țara noastră”, mai declară vicepreședintele Comisiei pentru agricultură.

    Sedinta

    Într-o altă ordine de idei, în cadrul ședinței parlamentare la sediul ICDA s-a discutat și reducerea procedurii de înregistrare a crescătorilor care dețin un efectiv mic de albine, până la cinci stupi, și care produc pentru autoconsum.

    TVA redus la miere – stimul pentru consumul intern de miere

    ”Este îngrijorător că, dacă în Europa, consumul mediu anual pe cap de locuitor este de două kilograme de miere, la noi, acesta este de doar 0,5 kilograme, o stare de fapt care sper să se schimbe până la finele acestui an odată cu aplicarea, de la 1 iunie, a TVA-ului redus de la 24% la 9% pentru comercializarea mierii. Este o măsură importantă de sprijinire a sectorului apicol, a apicultorilor români, ajutându-i să concureze la raft cu mierea de import, adică să își valorifice munca în țară și să nu mai fie obligați să trimită la export jumătate din tot ceea ce produc”, a încheiat Liviu Harbuz.

    Productie Poza de grup

    Foto: Facebook.com/LiviuHarbuz



     

    Te-ar mai putea interesa

    ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!