• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenția de 325 euro/ha pentru soia este securizată: Suprafața solicitată pentru plată a crescut, dar nu depășește așteptările MADR

    Gabriela Gimbășanu – Agrointeligența

    Introducerea sprijinului cuplat la soia, pare să dea rezultate. În condițiile în care s-a anunțat că se vor plăti 325 euro la hectar, fermierii au crescut suprafața cultivată cu 15.000 de hectare față de anul 2014, când în România s-au raportat 75.000 hectare cu soia.

    Sprijinul cuplat pentru cultura de soia se estimează a fi de 325 euro/ha, pe lângă plata unică pe suprafață (SAPS) și celelalte plăți directe (Ajutorul Național Tranzitoriu, Plata redistributivă și/sau Plata pentru tineri fermieri).

    Suprafața cultivată cu soia ajunge la 90.000 hectare

    Din estimările efectuate până acum de oficialii de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, se pare că fermierii au înființat o suprafață mai mare cu soia, mai exact cu 17% mai mare față de cea din anul 2014.

    “Pe zona de plăți cuplate, la APIA, acolo unde s-a încheiat campania de primiri de cereri, au avut, față de anul trecut, 24 de scheme noi, numai pe zona de sprijin cuplat. De exemplu pentru soia, am popularizat lucrul aceasta și pentru 2015 avem o suprafață mai mare cu 15.000 hectare de soia. Este o discuție la nivel european și național despre organismele modificate genetic, dar înainte să vorbim de cultivarea de soia modificată genetic, vorbim de cultura celei convenționale”, a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

    Subvenția promisă nu se modifică

    Deși suprafața înființată în acest an cu soia, a crescut față de anul trecut, șeful de la MADR susține că, această creștere a suprafeței nu va fi însoțită de o reducere a sumei care se va acorda fermierilor pentru sprijinul cuplat la soia.

    “Suprafața estimată pentru care a fost calculată subvenția de 325 euro/ha nu depășește cele 90.000 de hectare cât sunt cultivate cu soia în momentul de față, ceea ce înseamnă că sprijinul cuplat pentru soia nu va scădea. Din contră, ne dorim să crească această subvenție și ne vom ocupa după aceea să redistribuim din alte surse sumele necesare astfel încât să putem facem față. Pentru că anul acesta nu a existat sămânță românească pentru soia, avem derogare până în anul 2016. Din 2016 toți cei care vor să beneficieze de sprijinul cuplat stimulativ vor trebui să cultive soia din sămânță certificată de proveniență românească”, a explicat șeful de la MADR, care este motivul pentru care sprijinul cuplat la soia nu va scădea, deși suprafața cultivată cu soia a crescut.



     

     

    Te-ar mai putea interesa

    Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!