• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Șeful MADR: Pot să existe mai multe registre genealogice pentru aceeași rasă. Oierii care nu se înscriu, pierd sprijinul cuplat din 2016

    agrointeligenta.ro

    Legislația permite existența mai multor registre genealogice pentru aceeași rasă – fie că este vorba, la bovine, de Bălțata de tip Simmental sau, la ovine, de rasa Țurcană. Clarificarea a venit din partea ministrului agriculturii Daniel Constantin care a explicat și care este condiția pentru înființarea unui registru genealogic pe lângă cele existente.

    ”Legislația spune în felul următor: pot fi mai multe registre pentru aceeași rasă dacă al doilea sau al treilea registru nu pun în pericol dezvoltarea speciei respective. Aceasta este legislația. Că se pune în periocl sau nu se pune în pericol, aceasta este o chestiune ce ține de specialiști. Ei trebuie să dea un punct de vedere după care se va decide dacă avem nevoie de unul, de două, de trei și așa mai departe”, a explicat Daniel Constantin în cadrul emisiunii ”Viața Satului” de pe TVR 1.

    Șeful MADR a subliniat că înscrierea în Registrul genealogic și în Controlul Oficial al Producțiilor este obligatorie pentru încasarea subvenției la ovine și caprine (sprijinul cuplat – n.r.) începând de anul viitor. La bovine, condiția se aplică doar crescătorilor din zona montană defavorizată.

    ”Registrul generalogic și COP reprezintă o condiție pentru anul 2016 pentru crescătorii de ovine și caprine și o condiție pentru crescătorii de bovine pentru a primi acest sprijinul cuplat, dar la ei doar pe zona montană defavorizată”, a spus Constantin, arătând că în anul 2015 au fost suplimentate subvențiile pentru cei care se înscriu în Registrul genealogic și în COP de la 61 de mil lei cât erau în 2014, la 881 milioane de lei în 2015. ”Deci au fost stimulați să intre în Registrul Genealogic și în COP și aceasta reprezintă și o condiție pentru sprijinul cuplat. Să meargă să se înscrie. Acest lucru ne va certifica și nouă ca stat că avem progres genetic”, a precizat ministrul.

    Disputele privind Registrul genealogic au pornit inițiat în sectorul de creștere a ovinelor, unde cel mai mare oier – Dumitru Andreșoi, și-a făcut propria carte de rasă Țurcană. Comentariile curg  pe rețelele de socializare, deoarece toți crescătorii așteaptă să vadă dacă demersul lui Andreșoi va avea succes în contextul în care, în prezent, astfel de documație este ținută doar de Federația Romovis.

    O situație similară s-ar putea crea în sectorul de creștere a bovinelor unde președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România, Claudiu Frânc a declarat zilele trecute că ”Registrul genealogic (pentru Bălțata tip Simmental), rezultatele activității de reproducție nu sunt proprietatea nimănui. Sunt proprietatea fermierului care plătește aceste servicii și el trebuie să decidă cine și cum le prelucrează în scopul și interesul reproducției”. Registrul genealogic pentru această rasă de bovine funcționează prin Asociația Crescătorilor de Vaci – Bălțata Românească tip Simmental. Totuși, de precizat că Frânc a mai spus și că: ”Este un lucru elementar pe care insistăm: noi  (FCBR – n.r.) nu vrem să desființăm cărți de rasă, să înființăm cărți de rasă, dar dacă vom continua pe principiul actual, ne putem trezi că se adună cinci fermieri (…), fac 7.000 de animale și își fac propria carte de rasă. Ce le puteți face? Dacă vrem să continuăm cărțile de rasă – și noi acest lucru ne dorim ca Federație, deschideți-le și dați-le proprietarilor sub atenta supraveghere și înregistrare a activității de ameliorare de rasă a ANZ și MADR”.

    Foto: Facebook.com



     

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!