• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Editorial: Sunt fermier român și am drepturi!

    Vlad Macovei – Agrointeligența

    Am dreptul de a fi tratat cu respect de către politicieni și funcționari publici pentru că și de pe urma recoltei mele li se plătesc salariile.

    Am dreptul la o legislație simplă și clară, la regulamente lipsite de aberații.

    Am dreptul la un cadastru național în care să fie inclusă, clar și corect, și ferma mea.

    Am dreptul ca cei care mă reprezintă la Bruxelles sau prin alte capitale ale lumii să nu îmi negocieze soarta în genunchi.

    Am dreptul să nu țin capul plecat în țara mea, în relația cu furnizorii, cu traderii, cu supermarketurile.

    Am dreptul să primesc prețul corect pentru munca mea, să fiu despăgubit atunci când trebuie, să am acces la finanțare în aceleași condiții ca și colegul meu din Ungaria, Germania, Italia sau Franța.

    Am dreptul să primesc fonduri europene pentru ca să mă dezvolt, fără să fie nevoie să dau șpagă, în mod direct sau mascată.

    Am dreptul să primesc cele mai noi oferte de la partenerii mei și astfel să beneficiez de tehnică de ultimă generație.

    Am dreptul să pot folosi cele mai noi biotehnologii, pentru a fi competitiv și astfel să pot plăti salarii, taxe la buget și să fac profit pentru mine și familia mea.

    Am dreptul să nu fiu luat la mișto de vreun politruc care nu știe nicio meserie, în afară de cea a suptului de bani publici.

    Am dreptul să pot investi și în zootehnie și industria alimentară pentru a integra producția și a face valoare adăugată aici în țară, pentru români.

    Am dreptul să încurajez pe toată lumea să consume produse românești.

    Am dreptul să fiu reprezentant așa cum trebuie în organizațiile profesionale, de oameni integri și care știu meserie.

    Am dreptul să îmi pese de satul românesc și să fiu lăsat să îmi pot aduce contribuția la dezvoltarea lui.

    Pentru câștigarea tuturor acestor drepturi, drag fermier român, Agrointeligența și partenerii ei sunt alături de dumneavoastră!



     

    Te-ar mai putea interesa

    DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!