• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum se calculează despăgubirile pentru secetă. 90% din bani s-ar putea achita în acest an!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a avansat teoria că fermierii ar putea primi până la sfârșitul anului o parte din despăgubirile cauzate de secetă. În cadrul unei emisiuni la TVR 1, ministrul a spus că va propune Comisiei Europene ca 80-90% din suma totală să meargă la fermieri, iar restul banilor să fie calculați în primăvara anului viitor atunci când ministerul va avea toate datele.

    “Pentru a calcula pierderile trebuie să avem încheiat anul din punct de vedere economic, asta ar însemna primăvara anului următor. Vedem care este diferența față de media ultimilor 3 ani, așa cum spune regulamentul european, și după aceea venim cu o compensare care nu poate să depășească 80%. Vreau să reafirm că vom încerca în acest an, fiind și un an în care să spunem că ar mai exista spațiu în ceea ce înseamnă deficitul pe care trebuie să-l îndeplinească România. Așa că am putea să mutăm ceva bani pe zona de agricultură și să încercăm să convingem Comisia Europeană să putem să acordăm din acest an o valoarea a avansului de 80-90% și să calculăm în primăvara anului viitor atunci când vom avea toate datele, diferența”, a afirmat ministrul.

    El spune că o primă discuție va avea loc chiar pe 20 septembrie cu comisarul european pe agricultură, Phil Hogan, care va efectua o vizită în România.

    Porumbul, soia și floarea-soarelui, cele mai afectate culturi

    Daniel Constantin spune că deocamdată nu se știe exact care este valoarea despăgubirilor pentru că nu s-a încheiat campania de recoltat la porumb, soia sau la floarea-soarelui. “Acestea sunt și culturile cele mai afectate. Estimăm undeva la o pierdere de 40 la sută la porumb și floarea-soarelui așa cum arată cifrele recoltate până acum”, a mai explicat ministrul.

    Te-ar mai putea interesa

    ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!