• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Emil Dumitru (Pro Agro): Contribuția voluntară obligatorie ar ajuta vocea fermierilor români să se facă auzită în UE

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Ideea lansată de președintele Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR), Arnaud Perrein, de a susține organizațiile de fermieri printr-o contribuție voluntară obligatorie este binevenită și în Federația Națională Pro Agro. Președintele acesteia, Emil Dumitru, a declarat pentru Agrointeligența că banii colectați ar putea ajuta organizațiile profesionale să facă performanță astfel ca vocea fermierilor români să fie puternic auzită și în Europa.

    “În primul rând avem nevoie de experți pe fiecare filieră de produs, specialiști care să participe într-un mod cât mai transparent și consecvent la grupele de dialog civil la nivelul UE. Sunt convins că introducerea contribuției obligatorii voluntare va schimba cu siguranță situația actuală în care mediului asociativ îi lipsește finanțarea”, ne-a declarat Emil Dumitru.

    Sumele colectate vor obliga organizațiile profesionale să aibă rezultate vizibile

    Președintele Pro Agro spune că banii veniți de la fermieri vor înăspri și competiția între structuri, iar acest lucru va ridica nivelul de profesionalism și va obliga liderii să vină cu rezultate.

    “Dacă rezultatele întârzie să apară, în anul următor, fermierul va opta să fie reprezentat de altă asociație. Mi se pare o propunere bună și corectă pentru ca mediul asociativ cu adevărat să poată funcționa în niște parametrii în care să și furnizeze niște rezultate. Într-adevăr e o chestiune de apartenență. Fiecare fermier care va opta pentru o organizație profesională sau alta cu siguranță va avea și pretenții de la acea organizație, ceea ce înseamnă că acestea vor fi obligate să furnizeze rezultate concrete și nu doar declarații publice mai mari sau mai mici”, ne-a spus Dumitru.

    Președintele Federației Pro Agro completează că un mediu asociativ finanțat corect înseamnă și o expertiză profesională bună care poate ajuta pe toată lumea inclusiv partea celor care dau astăzi decizia politică. ” “Într-adevăr este de discutat dacă nu cumva ar trebui să vorbim numai de organizațiile profesionale reprezentative la nivel național”, mai spune liderul din sectorul agricol.

    Te-ar mai putea interesa

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!