• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA, în toiul controalelor în ferme. Cum arată eșantionul verificat într-un județ

    agrointeligenta.ro

    Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură derulează în această perioadă verificări la fermierii care au solicitat subvenţii pe anul 2015.

    În județul Vrancea, spre exemplu, inspectorii APIA au început acțiunea în forță încă de săptămâna trecută.

    “Au fost cuprinşi în eşantion 101 fermieri, cu 3.181 parcele şi o suprafaţă de peste 15.000 hectare. Controlul a început pe data de 15 septembrie şi are termen de finalizare data de 15 octombrie”, a declarat pentru Ziarul de Vrancea Octavian Vieru, director executiv APIA Vrancea.

    Pană la finalul săptămânii trecute, în județul Vrancea fuseseră verificaţi 15 fermieri, cu 400 de parcele, reprezentând 11,6% din total. Aceste verificări se derulează în vederea acordării fermierilor a avansului din subvenţii din luna noiembrie. De asemenea, la animale se verifică 40 de exploataţii.

    Acţiunea inspectorilor APIA din Vrancea a început pe 17 septembrie şi se va încheia pe 23 septembrie.

    Citiți și:

    Subvenții APIA 2015 – faza controalelor. Ce verifică inspectorii APIA în fermele de vaci, de capre sau de oi

    Te-ar mai putea interesa

    „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei Fermier: Ofer apicultorilor 80 de lei/familia de albine pentru polenizarea culturii de floarea-soarelui

    Ultimele știri

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” „Am pierdut încrederea Comisiei Europene”. Exportul de ovine rămâne blocat. Tanczos Barna a cerut despăgubiri pentru fermieri Este oficial: Guvernul poate crește subvențiile APIA. Decizia trebuie luată până pe 31 august! Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar! Piața cerealelor, la zi. Tunisia plătește cu 25 dolari mai mult ca în iunie iar grâul românesc va fi tot mai căutat