• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Daniel Constantin la deschiderea anului universitar: 12.000 de tineri s-au instalat în mediul rural cu ajutorul fondurilor europene

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Peste este 12.000 de tineri și-au început propria afacere agricolă cu ajutorul fondurilor europene, a declarat astăzi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, cu ocazia deschiderii anului universitar 2015 – 2016 la Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului din cadrul ASE București.

    ”12.000 de tineri s-au instalat în mediul rural, s-au întors acolo de unde au plecat și și-au început propria afacere. Nu mai puțin de 50.000 de locuri de muncă au fost create în ultimii șapte ani cu ajutorul fondurilor europene. Și pentru a convinge că viitorul sună bine, ca să spunem așa, trebuie să vă spun că și în perioada următoare fondurile europene vor oferi aceleași oportunități”, a afirmat Daniel Constantin, potrivit Agerpres.ro.

    daniel constntin

    Domeniul agriculturii este unul de viitor în România

    El a precizat că, în calitate de ministru al Agriculturii, nu poate fi decât mândru că atât de mulți studenți s-au orientat către o meserie care, din punctul său de vedere, are un viitor în România.

    „Un domeniu care, cred eu, are viitor și un mesaj pe care trebuie să-l transmitem și către studenții care sunt în anul terminal și care astăzi își pun problema locului de muncă de mâine. Vreau să vă spun că sunt, de mai bine de trei ani de zile, în fruntea Ministerului Agriculturii și am putut să văd că acest domeniu s-a dezvoltat an de an, acest domeniu a creat locuri de muncă, oferă posibilitatea tuturor absolvenților să își înceapă și propria afacere”, a mai spus Daniel Constantin.

    Te-ar mai putea interesa

    Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!