• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri se apropie de nivelul maxim alocat. Mai sunt doar aproximativ 12 milioane de euro

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Valoarea totală nerambursabilă a cererilor de finanțare depuse până în prezent prin Submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, componenta de zona non-montană, se apropie de nivelul maxim al sumei pentru care se pot primi cereri de finanțare în acest an. Astfel, până la atingerea plafonului stabilit de 120% din alocarea disponibilă pentru componenta non-montană a Submăsurii 6.1 (77,84 milioane de euro) mai sunt doar aproximativ 12 milioane de euro, informează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

    “Conform procedurilor de lucru privind selecția și verificarea contestațiilor pentru proiectele aferente măsurilor din PNDR 2020, aprobate de Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precizăm că depunerea continuă a proiectelor în cadrul sesiunii anuale aferente unei componente din cadrul unei submăsuri se oprește înainte de termenul limită, atunci când valoarea publică totală a proiectelor depuse, care au un punctaj estimat (prescoring) mai mare sau egal decât pargul de calitate aferent lunii respective, atinge procentul de 120% din nivelul alocării aferente sesiunii anuale a componentei/submăsurii respective”, mai precizează sursa citată.
    Sprijinul nerambursabil este de maximum 50.000 euro:

    Va fi acordat sub formă de primă în două tranșe, astfel:
    – 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare
    – 25% din cuantumul sprijinului în maximum trei ani de la primirea deciziei de finanțare.
    Prima sesiune continuă anuală de depunere a cererilor de finanțare pentru submăsura 6.1 din cadrul PNDR s-a dschis pe 25 martie și se va încheia pe 30 octombrie 2015.

    Te-ar mai putea interesa

    Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!