• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Crescătorii de ovine trec la acțiuni de protest!

    agrointeligenta.ro

    Sindicatul Național al Crescătorilor de Ovine si Caprine din Romania, afiliat la AGROSTAR, va trece la acțiuni de protest, în săptămânile următoare, întrucât nici o solicitare adresată până acum Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu a fost soluționată și consideră că ministrul Agriculturii, prin politica pe care o promovează, duce la distrugerea zootehniei din România.

    „Domnule ministru, prin ceea ce întreprindeți, făcând jocurile unor cercuri de interese din jurul dumneavoastră, duceți la distrugerea sectorului de creștere a ovinelor din România și, implicit, la distrugerea zootehniei. Oieritul este o activitate traditională care nu a fost distrusă nici de comuniști, dar se pare ca dumneavoastră o să reușiți și o să faceți din România o țară care susține economiile altor state, fiind doar o piață de desfacere. De când ocupați această funcție, nu ați făcut nimic pentru susținerea sectorului de ovine și caprine. Ba, mai mult, ne-ați îngreunat activitatea. Un exemplu în acest sens este ordinul 619 (act normativ cu privire la cererea unică de plată) , care este atât de stufos și de complicat încât aproape că ai nevoie de facultate ca să reușești să-l completezi. În plus, a fost si modificat de trei ori, pe parcursul perioadei în care cererile trebuiau depuse”, declară președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine din Romania, Marcel Andrei.

    În plus, seceta și-a pus amprenta și asupra sectorului de creștere a oilor și caprelor și, până în prezent, nu s-a luat nicio măsură pentru compensarea pierderilor înregistrate de crescători.

    “Pentru că până acum Ministerul Agriculturii, condus de un ministru preocupat doar de cultul personalitătii, și-a dovedit incompetența cu privire la acest sector, singura soluție e să ne cerem drepturile în stradă”, subliniază Marcel Andrei.


    Te-ar mai putea interesa

    Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații Situația APIA pe județe: Suceava – cel mai mare număr de fermieri, Timiș – record la suprafață

    Ultimele știri

    Sediul APIA Hunedoara a fost modernizat prin PNRR. Adrian Pintea: „E un exemplu de investiție reușită” Operațiunea Jupiter: Percheziții în fermele și casele mai multor fermieri! S-au ridicat utilaje și crotalii! Depozitele…prea pline pentru laptele micilor fermieri. Un mare procesator închide centrul de colectare Un fost ministru al Agriculturii lansează programul prin care fermierii își securizează subvențiile APIA! Fermierii, din nou în alertă. Cod portocaliu de furtuni puternice – vijelii și grindină în mai multe județe