• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Senatul a votat ca 51% din carnea, legumele şi fructele comercializate în supermarketuri să fie produse în România

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Plenul Senatului a adoptat astăzi o propunere legislativă prin care marii comercianți sunt obligați să vândă la raft carne, fructe și legume în proporție de minimum 51 la sută din producția românească. Propunerea pentru completarea Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, care îl are ca inițiator pe social-democratul Ovidiu Donțu, a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată, cu 76 de voturi „pentru” și patru abțineri.

    Scopul proiectului este să asigure accesul producătorilor naționali pe piața de desfacere reprezentată de comercianții cash&carry

    În expunerea de motive, Donțu a subliniat că proiectul său are ca scop asigurarea accesului facil al producătorilor naționali pe piața de desfacere reprezentată de comercianții cash&carry.

    „Persoanele juridice autorizate să desfășoare activități de comercializare pentru produse alimentare au obligația ca pentru carne, legume și fructe să achiziționeze aceste produse, în proporție de cel puțin 51%, corespunzător fiecărei categorii, provenite din lanțul alimentar scurt așa cum este definit în Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene. În lunile de iarnă (decembrie-februarie), în magazinele menționate, legumele și fructele din import să reprezinte maxim 70% din ofertă, pe fiecare categorie. Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amendă de la 25.000 lei la 50.000 lei, în măsura în care nu sunt aplicabile prevederile Legii concurenței”, se arată în raportul favorabil al Comisiei economice, însușit de plenul Senatului.

    Lanțul alimentar scurt reprezintă, potrivit raportului Comisiei economice, „un lanț de aprovizionare care implică un număr limitat de operatori economici angajați în activități de cooperare și de dezvoltare economică locală, precum și relații geografice și sociale strânse între producători și consumatori”.

    Actul normativ va intra în dezbaterea Camerei Deputaților, cu rol decizional în acest caz, urmând ca dacă și deputații vor vota favorabil, măsurile să intre în vigoare la șase luni de la publicarea lor în Monitorul Oficial.

    Sursa: Agerpres.ro

    Foto: newsbucovina.ro

    Te-ar mai putea interesa

    ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!