• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Sâmbătă, la Cultivat în România: Ce soluții are pentru agricultură cel mai performant manager din România

    agrointeligenta.ro

    Ediția de mâine – sâmbătă, 9 octombrie, a emisiunii ”Cultivat în România” este una cu totul special prin prisma unui invitat atipic, ale cărui viziuni în agricultură și nu numai sunt cu adevărat soluții la problemele punctuale din economia românească. 

    Remus Borza

    Avocat, doctor în management, practician coordonator, unul dintre cei mai dinamici, experimentaţi şi performanţi manageri din România, Remus Borza vine cu soluții concrete pentru viabilitatea sistemului de irigații din România. Mai mult, Președintele Euro Insol, omul care a reușit imposibilul economic – de a scoate Hidroelectrica din insolvență și de a o aduce pe profit, are o viziune aparte despre ce se întâmplă în agricultură și modul în care ar trebui sprijiniți fermierii într-o piață liberă precum cea europeană.

    Nu ratați ediția de mâine a emisiunii ”Cultivat în România”, de la 11.15, pe România TV. Aceeași oră cu care v-ați obișnuit în fiecare zi de sâmbătă, de altfel!

    Te-ar mai putea interesa

    Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană!

    Ultimele știri

    Fermierul Dacian Sabău a recoltat 7.500 kg/ha la grâu, fără un gram de fosfor aplicat. Ce produs a făcut diferența? Senatorul Sorin Moise a susținut modificările cerute de fermieri în Strategia biodiversității. Amendamentele – votate! Tehnologia care injectează îngrășământul direct la rădăcină. Farmorganix aduce în România utilajele Duport Liquiliser pentru fertilizare de precizie Presiunea asupra Guvernului crește: și industria furajelor cere modificarea Strategiei pentru Biodiversitate Zilele prunului – pe 6 august, la ICDP Pitești-Mărăcineni. Fermierii sunt invitați să descopere cele mai noi soiuri și tehnologii pentru cultura prunului