• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce producție de porumb a obținut anul acesta fermierul-recordurilor din Neamț

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Lapovița și ninsoarea au dat peste cap planurile inginerului Vasile Pop Silaghi, din Girov, județul Neamț, fermierul care a avut anul trecut cea mai mare producție de porumb la hectar din România – verificată și de autorități, de 19 tone la hectar.

    Fermierul plănuia ca pe 14 octombrie să organizeze la ferma sa din Girov o recoltare publică de pe cele 12 hectare pe care le are însămânțate cu hibrizi de la Monsanto, dar evenimentul s-a amânat cu 2 zile, pentru 16 octombrie.

    “A nins de la jumătatea de nord a județului Piatra-Neamț spre Suceava. La Girov, în zona centrală a județului, este mai mult lapoviță iar ninsoarea a fost foarte slabă și s-a topit deja. Recoltarea demonstrativă va fi amânată pe 16 octombrie din cauza vremii nefavorabile, așa că am vorbit chiar de dimineață cu cei de la Monsanto și am luat această hotărâre. Calitatea porumbului nu este afectată de frig sau ninsoare. Înainte țăranii chiar culegeau porumbul și după ce dădea prima ninsoare”, ne-a declarat inginerul.

    Seceta a redus producția de anul acesta și în ferma inginerului de la Girov

    Anul acesta, fermierul-recordurilor de la Neamț nu a mai atins performanța personală din 2014, dar producția sa depășește cu mult media la hectar din restul țării.

    “Nu ne așteptăm la producția de anul trecut pentru că a fost secetă dar sigur vom sări de 11-12 tone la hectar, din primele evaluări pe care le-am făcut cu partenerii de la Monstano. Lotul demonstrativ pe care l-am lucrat împreună este de 12 hectare și avem mai multe variante de hibrizi. Cam acestea sunt evaluările până acum, pe fiecare hibrid în parte. În rest, ca medie, cred că ajungem undeva peste 8 tone pe hectar”, a declarat pentru Agrointeligența Vasile Pop Silaghi.

    Fermierul ne-a precizat că în 2015 a folosit exclusivi hibrizi toleranți la secetă pentru că ”alții nu au nicio șansă să facă producțiile pe care le preconizăm noi acum”.

    ”Prețul este dezastruos în momentul de față, adică 0,55 de lei kilogramul. Deocamdată eu stochez pentru livrare mai târzie. Este o influență ciudată în piață pentru că unii spun că porturile sunt blocate din cauza nivelului scăzut al Dunării, alții spun că din cauza calității grâului. Cred că cineva are interese de a influența negativ piața, astfel ca fermierii să vândă la un preț impus”, ne-a declarat fermierul din Neamț.

    Vă recomandăm să citiți și:

    Dialog cu Vasile Pop Silaghi – Fermierul campion al porumbului și secretele sale

    Cea mai mare producție de porumb la hectar în 2014: Un fermier din Neamț a recoltat 19,2 tone de porumb/ha fără irigații


    Te-ar mai putea interesa

    ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor