• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cine este deputatul care a votat împotriva Legii irigațiilor

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    La votul final de astăzi pe mult discutata Lege a irigațiilor au existat 307 voturi pentru și un singur deputat a votat împotrivă.

    Agrointeligența a aflat că parlamentarul care și-a folosit cartela de vot pentru a se pronunța împotriva actului normativ pe îmbunătățiri funciare este liberalul Ludovic Orban.

    ludovic orban

    Reporterii noștri l-au contactat pe liderul PNL pentru a afla ce s-a întâmplat la votul final de astăzi, iar acesta ne-a lăsat să înțelegem că nu a fost vorba despre o greșeală. ”Am votat împotrivă din multiple motive”, ne-a spus deputatul liberal.

    ”Timp de doi ani și jumătate de când domnul Daniel Constantin este în fruntea Ministerului Agriculturii nu doar că nu a crescut suprafața irigată din România, ci, dimpotrivă, a scăzut. Nu mi s-a părut normal ca aproape de finalul mandatului, mai mult din rațiuni electorale, să promiți câte în lună și în stele pentru fermierul român. Am motive de fond. Nu există nici un fel de plan în baza căruia să se cheltuiască suma de un miliard de euro în 5 ani de zile. Să ne spună ce vrea să facă, să facă poate Canalul Siret-Bărăgan, să nu mai fie nevoie de pomparea apei în amonte. Ce magistrale, ce rețele primare vrea să facă. Deci, practic, nu avem nici un fel de program pentru acești bani”, ne-a explicat deputatul care a recunoscut că el nu votează cum îi dictează partidul, ci cum îi dictează conștiința. Mai mult, el a arătat că nu ar fi prima dată când se votează un proiect de finanțare doar pe hârtie făcând trimitere la reabilitarea drumurilor naționale printr-un mare proiect european.

    Referitor la Legea irigațiilor, Orban a adăugat că actul normativ instituie, în opinia sa, o formă de taxă pentru fermier, ”acel abonament care este lăsat la latitudinea consiliului de administrație al ANIF la propunerea directorului general”. ”Au scos din actul normativ posiilitatea ca federațiile de fermieri să primească în administrare porțiuni din infrastructura principală de irigat. Deci sub masca declarațiilor și  a marilor proiecte, acest act normativ nu are decât o promisiune că se vor cheltui niște bani pe irigații. Se cheltuiesc însă exact atâti banii cât se prevede prin Legea bugetului, care face alocarea. Ca să faci investițiile, însă, e drum lung, ai nevoie de studii fezabilitate, de proiecte”, a mai spus Ludovic Orban apreciind că actul normativ adoptat astăzi lasă multă libertatea decidenților politici, oricare vor fi aceștia, pentru gestionarea banilor pe irigații.

    Citiți și:

    Legea irigațiilor, adoptată în Parlament cu 307 voturi pentru și doar unul împotrivă. Ce prevede actul normativ!

    Foto: www.realitatea.net

    Te-ar mai putea interesa

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!