• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Noi soiuri de cartofi, omologate de cercetătorii institutului de profil de la Brașov. Sunt mai rezistente la secetă și dau producție de peste 60 de tone la hectar

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Cercetătorii de la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof și Sfecla de Zahăr de la Brașov au omologat o serie de soiuri noi de cartof – Brașovia, Sarmis și Castrum – care s-au dovedit competitive în ceea ce privește capacitatea de producție dar și din punct de vedere al adaptării la condițiile climatice din ultimii ani. „Ultimele soiuri care au fost omologate la institut sunt Brașovia, Sarmis și Castrum, soiuri care s-au dovedit competitive în ceea ce privește capacitatea de producție, dar nu numai, ci și din punct de vedere al adaptării la condițiile de stres mai puternic, în sensul în care, chiar în condițiile acestui an cu precipitații puține și călduri mari, am reușit să obținem rezultate bune, demonstrate în câmpurile experimentale din localitatea Drăguș”, a declarat, miercuri directorul Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof și Sfecla de Zahăr, Sorin Chiru.

    chiru

     

    Fermierii au început deja să comande noile soiuri

    Soiurile au trecut faza de testare, sunt soiuri brevetate și urmează să ajungă la fermieri, deja fiind solicitări în acest sens. Sorin Chiru a mai precizat că aceste soiuri au fost trimise și colegilor din Ungaria, iar rezultatele au fost destul de bune, în condițiile de secetă mai mare din țara vecină. Cele trei soiuri sunt din categoria semi-timpurii și au capacități de producție de peste 60 de tone la hectar, în condițiile în care sunt asigurate cerințele tehnologice cel puțin la nivel mediu.

    Acestea sunt de calitate bună din punct de vedere culinar încadrându-se în clasele A și B. De asemenea, au o rezistență bună la virozele care sunt răspândite în zonă și la mană. În afară de aceste soiuri, institutul mai are în testare la ora actuală în jur de 11 linii în diferite etape. “Este vorba de anul I, anul II și anul III de testare în rețeaua Institutului de Stat de Testare și Încercare a Soiurilor, astfel încât, în anii următori, să existe noi soiuri de cartof omologate care să fie și mai adaptate condițiilor de secetă”, a adăugat Sorin Chiru.

    Sursa:Agerpres.ro

    Foto:Adevarul.ro


    Te-ar mai putea interesa

    România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală!

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor