• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cadavrele animalelor, transformate în îngrășăminte de origine organică

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Ecarisajul poate fi asigurat fie prin concesionare către sistemul privat, fie prin intermediul Agenției Naționale pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie (ANARZ), însă această variantă ar necesita o serie de investiții, a declarat, marți, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) Daniel Botănoiu, în Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților.

    ”Avem două variante (pentru realizarea ecarisajului — n. r.): fie să mergem pe sistemul privat, să concesionăm această activitate, fie propunerea pe care noi am înaintat-o grupului de lucru și anume să realizăm această activitate prin intermediul ANARZ (în prezent ANZ – n.r.), pentru că la nivel de teritoriu avem în fiecare județ oficiile județene, avem spațiile de depozitare. Evident că ele trebuie amenajate, trebuie dotate cu frig, astfel încât să putem depozita în condiții de siguranță toate aceste cadavre din gospodăriile populației”, a spus Botănoiu.

    Secretarul de stat a precizat că propunerea a venit în întâmpinarea solicitării autorităților de la unitățile administrativ teritoriale care au spus că nu pot să încheie separat 3.600 de contracte, fiecare cu o unitate de incinerare, astfel încât să asigure în condiții optime această activitate la nivel local.

    Potrivit lui Botănoiu, cadavrele animalelor vor fi colectate și păstrate în camere frigorifice, după care vor fi trimise spre incinerare, într-o primă etapă, ulterior acestea urmând să fie transformate în făinuri speciale și utilizate ca îngrășăminte de origine organică.

    ”Dintr-o estimare pe care noi am făcut-o pentru prima etapă (costurile — n. r.) ar fi de 10 milioane de euro, cu toate aceste dotări, urmând ca activitatea pentru următoarea perioadă, până în 2020, să fie de până în 20 de milioane de euro, dar sunt convins că nu o să ajungă acolo”, a spus Botănoiu.

    Sursa: Agerpres.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!