• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Iată de ce TVA redus pentru alimente va duce la scumpiri

    Lucian Davidescu – Agrointeligența

    TVA mic îi avantajează doar pe marii comercianţi, dar ameninţă să-i îngroape pe cei mici, care oricum nu plătesc.

    Probabil este întâmplător, dar România este acum în cea mai bună situaţie fiscală posibilă. TVA ridicată pentru alimente, dar cu posibilitatea unei taxe zero. Mai exact, micii producători care vând în pieţele agro-alimentare nu trebuie să încaseze şi să plătească taxa. Sunt scutiţi în mod explicit, prin lege.

    TVA diferenţiat reprezintă un stimul – subtil şi acceptabil – pentru producătorii mici, autohtoni. Ajută şi la reducerea importurilor, dar nici nu distorsionează foarte mult preţurile, le dă ţăranilor un avantaj competitiv, dar nu suficient de mare încât să falimenteze hipermarketurile.

    Efectele în economie sunt multiple.

    1. Este asigurată latura de protecţie socială. Cine chiar are nevoie de alimente mai ieftine le poate găsi la piaţă.

    2. Este maximizată colectarea fiscală de la cei care îşi permit să plătească şi nu se uită prea mult la diferenţele de preţ.

    3. Sunt stimulaţi micii producători şi comercianţi, care în felul acesta au un avantaj competitiv în faţa marilor reţele.

    4. Este încurajată – indirect – producţia internă, pentru că este mai greu ca alimentele de import să intre legal în circuitul pieţelor agroalimentare.

    Micii comercianţi pot beneficia de scutire de taxe fie explicit, pe baza statutului de producător agricol, fie implicit, pentru că oricine are cifră de afaceri mică se poate înregistra ca neplătitor de TVA. Asta se întâmplă peste tot, iar UE acceptă situaţia. Pe de altă parte, oricum nu prea există o corelaţie între nivelul TVA şi preţul alimentelor, aşa cum se vede şi în grafic.

    Ce ar trebui să facă statul? Păi aproape nimic, în primul rând să nu mai încurce lucrurile. Să nu mai pună la grămadă evaziunea din agricultură şi comerţul legitim scutit de taxe, pe care oamenii o percep – firesc – drept hărţuială.

    În schimb, TVA redus la alimente este o favoare nu pentru micii, ci pentru marii producători şi comercianţi. Cei mici pierd din avantajul scutirii de taxe, astfel că pe piaţă rămân doar cei mari, care percep TVA-ul “redus”.

    Care ar fi consecinţele reducerii TVA pentru alimente?

    1. În prima fază, marii comercianţi ieftinesc alimentele.

    2. În a doua fază, o parte dintre micii producători şi vânzătorii din pieţe dau faliment, pentru că nu mai au un avantaj competitiv suficient.

    3. În a treia fază, pentru că nu mai au competiţie, marii comercianţi ridică preţurile la nivelul anterior sau chiar mai sus.

    riscograma.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar! Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Fermier: Ofer apicultorilor 80 de lei/familia de albine pentru polenizarea culturii de floarea-soarelui Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști

    Ultimele știri

    Fermierii cer Parlamentului să adopte de urgență proiectele de legi care pot salva sectorul agricol! ANSVSA vine cu precizări: ”NU s-a decis vaccinarea în masă a oilor din România!” Motorina pentru fermieri a trecut de 10 lei/litru: „Disponibilitatea este acum mai importantă decât prețul!” Agrointeligența a avut dreptate: Kerekes Melinda Klara a preluat conducerea APIA! Un deputat aruncă bomba: Românii nu vor mai putea folosi lemne de foc, doar ”biomasă certificată”!