Ce este agricultura conservativă şi la ce foloseşte
agrointeligenta.ro
Condiţiile climatice dificile din ultimii ani au început să schimbe percepţia fermierilor români asupra agriculturii. Dacă în urmă cu câteva decenii mulţi nici nu puteau să-şi imagineze măcar că se poate semăna direct în mirişte sau că mai multe lucrări agricole pot fi realizate în acelaşi timp, acum este un subiect la ordinea zilei. Agricultura conservativă are adepţi chiar şi la noi.
Conceptul de agricultură conservativă a pătruns de ceva vreme şi în România. Dacă la început a prins, în general, la marile exploataţii, în timp, au început să devină interesaţi şi fermierii de dimensiuni medii, mai ales că specialiştii îi tot avertizează că trebuie să se aştepte în permanenţă la situaţii “atipice” cum ar fi calamităţi sau ploi excesive. Chiar dacă pe termen scurt ar putea fi un impediment faptul că productivitatea este mai mică – drept urmare şi profiturile -, beneficiile pe termen lung sunt cu mult mai importante. În primul rând, se reduce degradarea solului, la fel şi emisiile de dioxid de carbon, iar în plus, volumul de muncă din partea agricultorilor este cu mult mai mic.
Principiile pe care se bazează agricultura conservativă sunt reducerea lucrărilor agricole (chiar fără arătură) sau semănarea directă în mirişte, rotaţia optimă a culturilor şi reţinerea resturilor vegetale pe sol (acestea sunt tocate şi lăsate pe pământ). Trebuie ţinut însă cont de specificul solului, fiind recomandat ca agricultorii să apeleze la ajutorul consultanţilor, deoarece este vorba de o tehnologie complexă. Practic, este schimbat întreg sistemul de producţie, de la rotaţia culturilor, utilajele agricole folosite, până la administrarea îngrăşămintelor.
Bazele agriculturii conservative au fost puse de americani, care au realizat primele cercetări încă de prin anii 1950. Conceptul s-a răspândit însă pe întreg mapamondul, la sfârşitul anului 2010, suprafeţele agricole lucrate în acest sistem se ridicau la circa 100 milioane de hectare. Cele mai multe se găseau în SUA, Brazilia, Argentina şi Australia.
Condiţiile meteo dificile cu care s-au confruntat agricultorii români în ultimii ani, au avut efecte nu doar asupra producţiei, ci şi asupra profiturilor acestora. În 2012, de exemplu, seceta a compromis porumbul şi floarea soarelui şi a redus semnificativ producţia de grâu. Analiştii BCR vorbesc de pagube de circa 800 milioane de euro, care ar fi putut fi reduse la jumătate dacă agricultorii ar fi irigat culturile sau dacă ar fi dispus de utilaje performante.
Nici declaraţiile cercetătorilor de la Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Fundulea nu sunt de natură să ne liniştească. Marian Verzea, directorul insituţiei, spune că ar cam trebui să ne obişnuim cu ideea că România are o climă aproape la fel de uscată şi de toridă pe timpul verii precum cea din ţările din Sudul Europei.
“România nu poate să se compare cu Franţa sau Marea Britanie la producţia medie de grâu la hectar, ci mai degrabă cu Italia sau Spania, ţări care au condiţii climatice asemănătoare cu cele de la noi”, susţine Verzea.
Acesta le recomandă agricultorilor să utilizeze soiuri rezistente la secetă şi arşiţă (în special pe cele româneşti adaptate la condiţiile din ţară). La grâu, de exemplu, circa 60% din suprafeţele cultivate în ţară în 2012 au reprezentat soiuri produse la Fundulea.
În România, cea mai mare problemă este clima, se plânge Arnaud Perrein, un francez care face agricultură în Bărăgan de vreo 15 ani. Dacă ai noroc şi plouă, poţi să obţii producţii bune, dacă nu, este potop. Aceasta nu înseamnă, însă, că nu se poate face performanţă în România, chiar şi în polul arşiţei.
“În România, producţiile la porumb se ridică în general la 3-4 tone la hectar. Putem să le dublăm fără probleme. Cea mai mare problemă este clima, pentru că iarna este rece, iar vara este cald şi avem trei luni pe an în care nu plouă. Chiar şi cu cea mai bună tehnologie, avem probleme”, declară d Perrein, ales recent preşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Porumb din sudul ţării.
Pentru a valorifica cât mai bine potenţialul solului – Perrein se plânge că este cam sărac în zona arendată de el – a trecut la cercetări pe cont propriu. Concret, a înfiinţat circa 1.000 de parcele pe care a probat mai multe soiuri de porumb în diferite combinaţii de îngrăşăminte. În 2013, va trage concluziile pentru a vedea ce merge mai bine în Bărăgan şi ce nu. Nu se gândeşte doar la el, ci şi la femierii din zonă. Vrea să facă schimb de informaţii cu aceştia pentru a putea găsi împreună „hibrizii care merg cel mai bine în anii proşti şi care să fie buni şi pentru industrie”.
