• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ianuarie, lună de plată pentru crescătorii de bovine: 470 de lei/vacă, Ajutorul Național Tranzitoriu din bugetul de stat pe 2016

    Gabriela Gimbășanu – Agrointeligența

    Crescătorii de bovine urmează să primească în prima lună a anului viitor o primă tranșă din subvențiile ce li se cuvin, respectiv plățile din bugetul de stat. Este vorba despre Ajutorul Național Tranzitoriu pentru sectorul zootehnic, care se plătește pe cap de animal, România fiind ultima țară europeană care a primit aprobare să achite această subvenție națională.

    Liderii crescătorilor de bovine din România au avut ieri, vineri – 4 decembrie, o ședință de lucru cu oficialii Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, inclusiv cu ministrul Achim Irimescu.

    ”Fiind prezentă la întâlnire și conducerea APIA și secția de zootehnie, toate direcțiile din minister, am încercat să găsim soluții. Promisiunea MADR și APIA, pentru că ei s-au ocupat cu predilecție doar de sectorul vegetal, a fost aceea de a ne plăți ANTZ-ul începând cu luna ianuarie. Vor rămâne disponibile anumite sume de bani din alocările și rectificarea bugetară pe secetă, iar noi am cerut ca banii aceștia să ne fie plătiți sub formă de avans la bovină, unde nu avem control, pentru că există o dată istorică și acolo se pot face aceste plăți. Promisiunea este că în luna ianuarie, bovina va intra în plată, cel puțin cu ANT pentru zootehnie. Nici nu concep să primim mai puțin decât nivelul cuantumului pe care îl avem notificat la Uniunea Europeană, adică cu 5% mai puțin decât am primit anul trecut. Anul trecut am primit 507 lei, minus 5%, înseamnă că ar trebui să încasăm undeva la 470 lei”, ne-a declarat Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România.

    Citiți și: Subvenții pentru ferma de vaci. Ajutorul Național Tranzitoriu – ANT: ce sume se plătesc și în ce condiții

    Liderul din zootehnie ne-a explicat că miza crescătorilor este să obțină sprijinul de la bugetul de stat cât mai repede, în trimestrul I al anului viitor. ”Efortul bugetar va pune o presiunea destul de mare pe trimestru I din anul 2016. Conform legii bugetului, dacă se va merge pe sistemul de plăți doar pe plățile din Pilonul I, se depășesc acei 40% disponibili prin buget, și vaca risca să rămână cuplată doar în trimestrul II, ceea ce ne împingea cu plățile undeva în iarnă, lucru care pe care nu îl putem accepta”, ne-a explicat Frânc.

    Te-ar mai putea interesa

    Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale” DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei”

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!