• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce au obținut liderii oierilor la negocierile de astăzi din Parlament: ”Nu renunțăm!”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine din România, Marcel Andrei, a fost unul dintre cei 10 delegați care au participat astăzi la negocierile care au avut loc la Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaților. Discuțiile din sala de ședințe a acestui for au avut loc în timp ce aproximativ 8.000 de oieri protestau în fața Casei Poporului. 

    Marcel Andrei ne-a declarat că cel mai târziu săptămâna viitoare, legea va fi modificată astfel încât oierii își pot suplimenta numărul de câini și vor putea lăsa oile să pască în voie pe terenurile proprii.

    ”A fost semnat un protocol între secretari de stat de la Mediu, Agricultură  și vicepreședintele comisiei de agricultură, domnul Liviu Harbuz. Acesta (protocolul – n.r) presupune să se emită în regim de urgență ordonanță de guvern cu modificarea articolului 23 literele c și k din legea vânătorii, adică acele prevederi care se referă la pășunat și numărul de câini. Deci legea nu poate fi suspendată dar aceste prevederi pot fi modificate”, ne-a explicat liderul oierilor. Astfel, Marcel Andrei ne-a explicat că în ce privește numărul de câini la turmă, modificarea fost făcută astfel încât să existe un câine la 100 de oi dar nu mai mult de 5 câini care să însoțească ziua oile. ”La stână putem avea și 50 de câini, nu are nimeni treabă dar să fie legați. Deci nu au voie să însoțească oile astfel încât să ajungă prin pădure și să deranjeze vânatul. Oricum noi nu ținem atâția câini. De aceea am și căzut de acord”, explică liderul sectorului de creștere a ovinelor.

    El spune că la solicitarea Parlamentului, Guvernul poate modifica legea care este inițiată de Legislativ. ”De data aceasta am avut susținerea premierului și a președinției. Practic, luni va ieși o ourdonanță de urgență și imediat ce va apărea în Monitorul Oficial, modificările vor fi puse în aplicare”, ne-a mai spus Marcel Andrei.

    După sărbători, oierii vor reveni însă la Parlament pentru a lua la puricat Legea Vânătorii per ansamblu de la cap la coadă. ”Suntem mulțumiți cu ce am obținut astăzi, dar nu renunțăm! Vrem ca legea să fie discutată și modificată pentru că aceasta are mai multe lacune. Nu renunțăm doar cu cele două prevederi modificate”, a mai spus Marcel Andrei.

    Te-ar mai putea interesa

    DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană! Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei”

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!