• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Defrișările ilegale = atentat la siguranța națională!

    agrointeligenta.ro

    Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, sâmbătă, legea iniţiată de 50 de parlamentari PNL prin care defrişările ilegale de păduri pe suprafeţe mai mari de un hectar sunt considerate printre vulnerabilităţile la adresa siguranţei naţionale.

    Potrivit proiectului, defrişările ilegale pe suprafeţe mai mari de un hectar, reducerea fără aprobări legale a consistenţei unui arboret cu mai mult de 50% faţă de prevederile amenajamentului silvic, exploatarea fără amenajament silvic a pădurilor vor fi încadrate la vulnerabilităţi la adresa siguranţei naţionale.

    Proiectul a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor, deoarece termenul limită de dezbatere, 29 septembrie, a fost depăşit, iar ulterior, în luna decembrie, a trecut de votul Senatului, în calitate de for decizional.


    Te-ar mai putea interesa

    ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Fermă cu stație antigrindină în curte – lovită puternic de gheață: ”Recolta este distrusă 80-95%” Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori

    Ultimele știri

    Sediul APIA Hunedoara a fost modernizat prin PNRR. Adrian Pintea: „E un exemplu de investiție reușită” Operațiunea Jupiter: Percheziții în fermele și casele mai multor fermieri! S-au ridicat utilaje și crotalii! Depozitele…prea pline pentru laptele micilor fermieri. Un mare procesator închide centrul de colectare Un fost ministru al Agriculturii lansează programul prin care fermierii își securizează subvențiile APIA! Fermierii, din nou în alertă. Cod portocaliu de furtuni puternice – vijelii și grindină în mai multe județe