• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ajutorul de minimis pentru ferma de vaci va fi reluat: Crescătorii pot primi până la 15.000 de euro

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Ajutorul de minimis pentru ferma de vaci va fi reluat din acest an, a declarat astăzi ministrul agriculturii Achim Irimescu.

    ”Ajutorul de minimis pentru achiziția de junici a fost o măsură foarte bună pentru crescătorii de vaci de carne în 2014, dar nu a mai continuat în 2015 din cauza lipsei banilor. Măsura poate fi continuată, nu cred că reprezintă o problemă. Nu avem deocamdată o decizie în acest sens dar în ceea ce privește acest ajutor de minimis, totul este să ne încadrăm în suma prevăzută pentru această măsuri adică 15.000 de euro/producător timp de 3 ani. Sunt avantajați cei care au sub 10 capete iar măsura are drept scop mărirea exploatației”, a declarat Achim Irimescu la emisiunea ”Viața Satului” de pe TVR 1.

    Reprezentantul Asociației Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România, Dumitru Grigorean primise pentru 2015 promisiuni de la Ministerul Agriculturii pentru creșterea ajutorului de minimis de la 5.000 la 6.000 de lei. „O junincă gestantă se achiziţionează cu 2.200-2.300 de euro. Pot primi ajutor doar cei care au între 3 și 10 vaci. Ideea este că cei care au sub 10 vaci și nu sunt eligibili la plata pentru sprijinul voluntar cuplat, să fie sprijiniți ca să se dezvolte în ideea ca, la anul, să poată intra și ei la plată. Cei care au peste 10 capete se consideră că se pot descurca și singuri, adică își mențin femelele în exploatație ca să poată mări efectivul”, ne explica anul trecut Dumitru Grigorean.

    De precizat că ajutorul de minimis se acordă pentru achiziționarea a maximum 10 vaci.


    Te-ar mai putea interesa

    Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor