• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Majorarea impozitului pe teren cu până la 500%. De când se aplică măsura și ce agricultori pot fi penalizați

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Începând cu 2016, odată cu adoptarea noului Cod Fiscal a intrat în vigoare și o prevedere care vrea să taxeze agricultorii care nu își lucrează pământul timp de doi ani de zile consecutiv. ”Pentru terenul agricol nelucrat timp de 2 ani consecutiv, consiliul local poate majora impozitul pe teren cu până la 500%, începând cu al treilea an, în condiţiile stabilite prin hotărâre a consiliului local ”, se arată în art. 489 din noul Cod Fiscal.

    Atenție însă, supraimpozitarea se aplică doar pentru terenurile neîngrijite situate în intravilan iar măsura poate fi pusă în aplicare efectiv de abia în ianuarie 2018 când poate exista un istoric al terenurilor de acest gen.

    Și proprietarii de imobile degradate pot plăti bani în plus. Consiliile locale îi pot scuti

    Autorităţile locale pot decice să îi sancționeze sau nu și pe proprietarii de clădiri degradate. Criteriile de încadrare în categoria clădirilor se adoptă prin hotărâre a consiliului local. Un prim semnal privind scutirea unor astfel de clădiri a fost dat de primarul interimar al Sibiului, Astrid Fodor care spune că multe dintre imobilele neîngrijite sunt în zona istorică, unde reabilitarea este costisitoare, potrivit Digi24.ro. Pentru recondiționarea lor este nevoie de avize si aprobări care costă mult. Din acest motiv s-a păstrat regula neimpozitării clădirilor declarate monument istoric, pentru 2016 și 2017. Nu toate Consiliile Locale pot lua însă o decizie atât de blândă.

    De astăzi se plătesc impozitele pe 2016

    Proprietarii de teren agricol sau utilaje agricole pot începe de astăzi să își plătească impozitele pentru 2016. Cine achită până la 31 martie beneficiază de o bonificație (reducere) de 10%, conform normelor fiscale în vigoare.

    Pentru mai multe detalii, vă recomandăm să citiți și:

    Impozitul pe teren agricol în 2016: cum se calculează și ce trebuie să știi pentru a evita penalizările!

    Cum se calculează impozitul la tractoare și combine agricole în 2016

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!