• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Atenție, fermieri: APIA vă va informa despre lucrările de cadastru din zona dumneavoastră!

    agrointeligenta.ro

    Informațiile privind evoluția lucrărilor de cadastru efectuate în cadrul programului național vor fi comunicate și către APIA, a anunțat astăzi directorul executiv adjunct al instituției în cadrul emisiunii ”Viața Satului” de la TVR 1.

    16 localități cu cadastru finalizat

    ”Am avut o discuție cu Agenția Națională de Cadastru și am observat că la momentul aceasta au 16 comune dacă nu mă înșel, cu cadastru finalizat – cadastru pe terenuri agricole. De asemenea, mai există sporadic, așa cum numesc dânșii, (localități – n.r.) cu parcele cadastrate din cu totul alte motive care au ținut de proprietar. Începând cu 2016, încheiem un protocol de colaborare cu dânșii și ne vor pune la dispoziție stratul cu poligoanele acestor parcele, astfel încât fermierilor care sunt proprietari în zonele acestea să le fie mai ușor să se orienteze în teren”, a declarat Nicolae Horumbă.

    ”Mai mult decât atât, din punctul nostru de vedere, intervine facilitatea și pentru ceilalți fermieri care se află într-un bloc fizic în care o parcelă cadastrată este cadastrată pentru că acea parcelă este, practic, pilonul fix, este locul fix față de care toți ceilalți se orientează atunci când își declară terenul. Este un pas înainte și sper să continue în sensul acesta”, a declarat directorul executiv adjunct al APIA.

    Oficialul Agenției a subliniat că ministrul agriculturii și dezvoltării rurale Achim Irimescu a cerut Agenției Naționale de Cadastru o prioritizare a lucrărilor privind terenurile agricole.

    Foto: vreau-cadastru.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!