• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Greșelile de management care au băgat Leoser în insolvență: Cel mai mare producător de legume are datorii de 13 milioane de lei către RADET

    agrointeligenta.ro

    Societatea Leoser care deține cea mai mare suprafață de sere de legume din țară a intrat în insolvență de pe 12 noiembrie 2015. Cele mai mari datorii ale companiei sunt către RADET și se ridică la 13 milioane de euro.

    Administratorul judiciar Mit Insolv SRL – Filiala Argeş a publicat tabelul preliminar al creanţelor, document din care reiese un total acceptat al datoriilor de 84,17 milioane lei.

    Suma solicitată de creditori a fost de 97,57 milioane lei, cea mai mare parte a diferenţei fiind reprezentată de creanţa invocată de Vest Energo SA Bucureşti (CUI: 7324764), în valoare de 12,25 milioane lei. Culmea e că această companie este reprezentată de o casă de avocatură, iar motivul respingerii este unul hilar – nu a timbrat cererea, adică nu a plătit taxa de 200 lei!

    IMG_1727

    Interesant este faptul că Leoser SA nu figurează cu datorii la nicio bancă în schimb a beneficiat de împrumuturi din partea unor personae fizice. Astfel, nepotul lui Gigi Becali, Vasile Geambazi (împlineşte 35 de ani în martie), care deţine 50% din capitalul social şi este membru CA, este înscris în tabelul preliminar al creditorilor cu o creanţă subordonată de 5,13 milioane lei.

    Deşi oficial deţine 14,977% din acţiuni, finul Horia culcescu a creditat Leoser SA cu 16,63 milioane lei, în condiţiile în care este şi angajat al societăţii, ca inginer economist, cu o leafă de sub 1.000 euro/lună. El figurează cu o creanţă salarială de 2.010 lei, care probabil reprezintă salariul pe jumătate de lună (“lichidarea”).

    Administratorul judiciar a întocmit raportul privind cauzele şi împrejurările care au condus la apariţia stării de insolvenţă, document în care menţionează de mai multe ori managementul“pasiv” sau “defectuos” al companiei, care s-a remarcat prin câteva “realizări de excepţie“:

    – Inexistenţa serviciului sau cel puţin al unei persoane specializate care să răspundă de întocmirea documentaţiei de ofertare, identificarea lucrărilor, asigurarea plajei de clienţi, monitorizarea derulării contractelor, menţinerea unui echilibru al tarifelor si preţurilor practicate corelat cu oferta pieţei
    – Nivelul scăzut al stocurilor de materii prime, necorelarea acestuia în corespondenţă cu necesarul pentru derularea activităţii în perioada de iarnă.
    – Pe 24 ianuarie 2016, ora 14:00, se va desfăşura prima şedinţă a Adunării Creditorilor, iarurmătorul termen de judecată este 18 februarie 2016.
    – Nivelul ridicat al stocurilor de materiale consumabile si auxiliare, în defavoarea stocului de materii prime.
    – Necorelarea costurilor de achiziţie a principalelor materii prime si servicii cu posibilităţile societăţii, lipsa de interes în identificarea unor furnizori alternativi.
    – De la un termen de plată de 55 zile (cu 10 zile peste termenul de încasare a creanţelor), s-a ajuns la aproape un an de zile termen de plată şi la 3-7 luni termenul de încasare a creanţelor.
    – Necorelarea preţurilor practicate cu costurile reale de producţie.

    Sursa: supervizor.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță!

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!